broscói sm [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 339 / Pl: ~ / E: broască + -oi] 1 Broscoaică. 2 Mascul al broaștei. 3 (Gmț) Copil măricel Si: puști. 4 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (I). 2. Masculul broaștei (I). 3. (Glumeț) Epitet dat unui copil mic. – Broască + suf. -oi.

BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (1). 2. Masculul broaștei (1). 3. (Glumeț) Epitet dat unui copil mic. – Broască + suf. -oi.

BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (1). Broscoii din răstoacă îl insultă-n pauze. TOPÎRCEANU, B. 47. 2. Masculul broaștei.

BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (I). 2. Masculul broaștei. 3. (Glumeț) Copil.

broscói s. m., pl. broscói, art. broscóii

broscói s. m., pl. broscói, art. broscóii

BROSCÓI s. (ZOOL.) (reg.) broscan.

BROSCÓI ~ m. (augmentativ de la broască) 1) Masculul broaștei. 2) fam. Copil mic dolofan, cu ochii mari. /broască + suf. ~oi

broscoiu m. 1. broască râioasă; 2. (ironic) copil mic.

broscóĭ m., pl. tot așa. Broască mare. Fig. Fam. Copil mic: mă broscoĭule! V. borboloc.

BROSCOI s. (ZOOL.) (reg.) broscan.

broscoi, broscoi s. m. copil mic