bródnic sm [At: CV, 1949, nr. 6, 23 / Pl: ~ici / E: nct] (Înv) 1 Locuitor în nordul Ardealului. 2 Om care vara trăia la munte și iarna la șes, pe malul apelor.

bródnic (înv.) s. m., pl. bródnici

bródnici s. m. pl.

BRÓDNIC, brodnici, s. m. Populație atestată între a doua jumătate a secolului al XII-lea și prima jumătate a secolului al XIII-lea, eminamente războinică, prezentă între Carpații Orientali și Nipru.