Dicționare ale limbii române

2 intrări

14 definiții pentru broatec

broátec sm [At: H II, 88 / Pl: ~eci / E: lat brothacus] Brotac (1).
BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu înrudit cu broasca, de culoare verde, cu pernițe vâscoase la vârfurile degetelor; buratic, brotac, brotan (Hyla arborea). – Lat. brotachus.
BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu înrudit cu broasca, de culoare verde, cu pernițe vâscoase la vârfurile degetelor; buratic, brotac, brotan (Hyla arborea). – Lat. brotachus.
BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu asemănător cu broasca, de care se deosebește prin culoarea lui verde; trăiește vara prin iarbă umedă, prin pomi, prin scorburile copacilor, iar primăvara și iarna în apă (Hyla arborea); brotac. Fin verde ca broatecul. SANDU-ALDEA, U. P. 152.
BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu înrudit cu broasca, de culoare verde (Hyla arborea). – Lat. *brotacus.
broátec s. m., pl. broáteci
broátec s. m., pl. broáteci
BROÁTEC s. v. brotăcel.
broàtec m. Mold. V. brotac.
brotac m. 1. broască mică de coloare verde (Hyla viridis); 2. lemnul scobit pe care stă capătul grindeiului (la o roată de moară). [Gr. vulg. BRÓTAKOS = clasic BÁTRAHOS: varianta Mold. broátec a păstrat accentul primitiv].
broátec V. brotac.
brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel.
BROATEC s. (ZOOL.; Hyla arborea) brotac, brotăcel, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel.
BROATEC, M., mold., 1688 (BCI IV 190), subst., var. la brotăcel.

broatec definitie

broatec dex

Intrare: broatec
broatec substantiv masculin
Intrare: Broatec
Broatec