broșa definitie

2 intrări

28 definiții pentru broșa

broșa vt [At: DA / Pzi: ~ șéz / E: fr brocher] 1 A coase foile și copertele unei cărți, broșuri etc. 2 (Teh) A prelucra o piesă metalică pentru a obține găuri străpunse sau suprafețe exterioare de o anumită formă.
bróșă sf At: DA / V: (îrg) bróciu / Pl: ~șe / E: fr broche] 1 Podoabă femeiască ce se prinde de haine cu un ac Cf agrafă. 2 (Teh) Unealtă în formă de cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie, pentru evacuarea gazelor. 3 (Teh) Schelet metalic al unui miez de turnătorie în formă cilindrică. 4 (Teh) Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea (interioară sau exterioară) a pieselor metalice.
BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere cu o broșă o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.
BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.
BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.
BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.
BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. (Spre deosebire de lega, compacta) A coase împreună colile unei broșuri, ale unui caiet, ale unei cărți etc., punîndu-le într-o copertă moale. ◊ (Absol.) Te-au pus să broșezi, adică să coși coală cu coală. PAS, Z. I 274. 2. A prelucra o piesă metalică, găurind-o sau șănțuind-o prin așchiere. ◊ Mașină de broșat = mașină prevăzută cu o broșă (3), servind la găurirea și la șănțuirea, prin așchiere, a pieselor metalice. Ac de broșat = broșă (3).
BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie femeiască prevăzută cu un ac, care se poartă înfiptă în rochie, în guler, în șal etc. Broșe in chip de păianjen de aur cu ochi de rubin. DUMITRIU, B. F. 95. 2. Unealtă de turnătorie, de forma unui cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie; armătură de miez. 3. Unealtă de tăiere adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară; ac de broșat.
BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A coase împreună colile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc., punându-le într-o copertă moale. 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. ◊ Mașină de broșat = mașină de așchiere care servește la găurirea sau la șănțuirea pieselor metalice. – Fr. brocher.
BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de guler etc. 2. Unealtă de turnătorie de forma unui cui lung, cu care se fac canale pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie. 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară. – Fr. broche.
broșá (a ~) vb., ind. prez. 3 broșeáză, 1 pl. broșắm; ger. broșấnd
bróșă s. f., art. bróșa, g.-d. art. bróșei; pl. bróșe
broșá vb., ind. prez. 1 sg. broșéz, 3 sg. și pl. broșeáză, 1 pl. broșăm; ger. broșând
bróșă s. f., g.-d. art. bróșei; pl. bróșe
BROȘÁ vb. I. tr. 1. A lega laolaltă colile unei broșuri, ale unei cărți etc. (într-o copertă moale). 2. A găuri sau a șănțui prin așchiere o piesă metalică. [P.i. 3,6 -șează, 4 -șăm, ger. -șând. / < fr. brocher].
BRÓȘĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la șal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la mașina de broșat. [< fr. broche].
BROȘÁ vb. tr. 1. a lega laolaltă colile unei broșuri, cărți etc. 2. a găuri, a șănțui prin așchiere o piesă metalică. 3. a executa ornamente pe o țesătură prin introducerea, în timpul țesutului, a unui fir colorat. (< fr. brocher)
BROȘĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ◊ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la mașina de broșat. (< fr. broche)
bróșă (-șe), s. f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broșa, vb. (a lega filele unei cărți), din fr. brocher; broșor, s. m. (legător), din fr. brocheur; broșură, s. f., din fr. brochure.
A BROȘÁ ~éz tranz. 1) (coli sau foi) A uni cosând într-o copertă; a lega. 2) (piese de metal) A prelucra cu broșa. /<fr. brocher
BRÓȘĂ ~e f. 1) Bijuterie, prevăzută cu un ac pentru a putea fi fixată la o haină (rochie, bluză etc.). 2) Unealtă cu care se prelucrează suprafețele pieselor metalice. 3) med. Tijă specială, folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. broșei] /<fr. broche
broșà v. a îndoi și coase laolaltă foile unei cărți.
broșă f. ac de piept (= fr. broche).
*bróșă f., pl. e (fr. broche). Bijuterie pe care femeile șĭ-o pun la gît pin ajutoru unuĭ ac. – În est broș n., pl. urĭ (rus. brošĭ).
*broșéz v. tr. (fr. brocher). Cos foile uneĭ cărțĭ: carte broșată, dar nu scorțită.
ceas-bróșă s. n. Ceas care servește drept broșă ◊ „Am văzut ceasuri cu care poți înota liniștit la o adâncime de 200 m; ceasuri-pandantiv și ceasuri-broșă; ceasuri ultraplate înalte numai de 3 mm; ceasuri-calendar și ceasuri-brichetă; ceasuri pentru navigația aeriană, care indică simultan timpul mediu și unghiul orar corespunzător timpului sideral.” Sc. 8 V 65 p. 4 //din ceas + broșă//
BRÓȘĂ (< fr.) s. f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă cu un ac la rochie, șal etc. 2. Sculă așchietoare (tronconică sau prismatică) cu numeroși dinți așezați după înălțime crescătoare, care lucrează prin tragere, împingere sau rotire; este utilizată la prelucrarea suprafețelor interioare sau exterioare ale pieselor metalice.
broșa, broșez v. t. (intl.) a ancheta, a cerceta.

broșa dex

Intrare: broșă
broșă substantiv feminin
Intrare: broșa
broșa verb grupa I conjugarea a II-a