briptă definitie

9 definiții pentru briptă

bríptă sf [At: JAHRESBER. III, 314 / V: ~iftă / Pl: ~te / E: srb britva] (Reg) 1 Briceag primitiv, cu mânerele de lemn. 2 Cuțit în formă de seceră, cu mâner la ambele capete și cu tăișul în afară, folosit de cojocar la curățatul pieilor. 3 (Îe) A lua Ia ~ A lua la bătaie.
BRÍPTĂ, bripte, s. f. (Reg.) Cuțit sau briceag primitiv, cu mâner de lemn. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la briptă = a bate (pe cineva). – Din sb. britva, ucr. brytva.
BRÍPTĂ, bripte, s. f. (Reg.) Cuțit sau briceag primitiv, cu mâner de lemn. ♦ Expr. A lua (pe cineva) la briptă = a bate (pe cineva). – Din scr. britva, ucr. brytva.
BRÍPTĂ, bripte, s. f. (Olt., Ban., Bucov.) Cuțit sau briceag primitiv (cu mîner de lemn). Intrară în sală. Fum mult, să-l tai cu bripta și tot să nu vezi prin el. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 17/3. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la briptă = a lua (pe cineva! la bătaie. Atuncea au luat oamenii pe drăguț la briptă, de l-au bătut pînă ce-au mărturisit toate. SBIERA, P. 236.
BRÍPTĂ, bripte, s. f. (Reg.) Cuțit sau briceag primitiv cu mâner de lemn. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la briptă = a-l lua la bătaie. – Sb. britva, ucr. brytva.
bríptă (reg.) s. f., g.-d. art. bríptei; pl. brípte
bríptă s. f. g.-d. art. bríptei; pl. brípte
bríptă (brípte), s. f. – Cuțit. Sb. britva (în Olt. și Banat) sau rut. brytva (în Bucov.). Cuvînt puțin obișnuit.
a lua la briptă expr. (reg.) a tăia cu cuțitul.

briptă dex

Intrare: briptă
briptă substantiv feminin