brio definitie

24 definiții pentru brio

brio2 sn [At: VLAHUȚĂ, D. 15 / E: fr brio] 1 (Muz; îlav) Cu ~ Cu multă însuflețire Si: vioi. 2 (Îal) În mod remarcabil Si: strălucit.
brio-1 [At: DN3 / E: fr bryo-] Element prim de compunere cu semnificația: 1 Mușchi. 2 Plantă.
BRÍO s. n. (În loc. adv.) Cu brio = a) cu multă însuflețire, vioi; b) în mod remarcabil, strălucit, excepțional. – Din it., fr. brio.
CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.
BRÍO s. n. (În loc. adv.) Cu brio = a) cu multă însuflețire, vioi; b) în mod remarcabil, strălucit, excepțional. – Din it., fr. brio.
CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de execuție) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.
BRÍO s. n. (Numai în loc. adv.). Cu brio = (mai ales în legătură cu executarea unei bucăți de muzică) cu multă însuflețire. Bacalbașa dirija acuma un an, cu talent și cu mult brio, o foaie literară. GHEREA, ST. CR. III 178. Călcînd pedala, porni cu brio primele tacturi de la figura-ntîi. VLAHUȚĂ, A. O. III 11. Pornește cu mult brio grandioasa simfonie. CARAGIALE, M. 165. – Pronunțat: bri-o.
BRÍO s. n. (În expr.) Cu brio = cu multă însuflețire. – It. brio (fr. brio).
brío s. n., art. bríoul
con brío (it.) loc. adv.
brío s. n.
con brio loc. adv.
BRÍO s.n. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu brio = însuflețit, vioi, cu vervă, cu vioiciune. [Pron. bri-o. / < it., fr. brio].
BRIO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „mușchi”, „plantă”. [Pron. bri-o-. / < fr. bryo-, cf. gr. bryon].
CON BRÍO loc.adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu strălucire. [< it. con brio].
BRÍO2 s. n. vioiciune, veselie, ♦ cu ~ = în mod remarcabil, strălucit. (< it., fr. brio)
BRIO-1 elem. „mușchi de pământ”. (< fr. bryo-, cf. gr. bryon)
CON BRÍO loc. adv. (muz.) cu vervă, cu însuflețire. (<it. con brio)
brió s. m. – Însuflețire, vivacitate. It. brio, cf. fr. brio (accentul ca în it.).
BRÍO n. muz. Tehnică înaltă de execuție muzicală. * Cu ~ a) cu multă vioiciune; însuflețit; vioi; b) cu mult succes; în mod strălucit; excepțional. /<it., fr. brio
brio n. Muz. 1. execuțiune vie; 2. fig. vioiciune, foc.
*brío n. idecl. (it. brio, de orig. celt.). Căldură, foc, vioicĭune în artă: a cînta cu brio, ce brio!
brio (sau con ~), (cuv. și loc. it., „vervă, însuflețire”), indicație de expresie prin care se cere o însuflețire; se întâlnește adeseori în completarea unei indicații de tempo (2) (ex.: allegro con b.).
BRIO- „mușchi de pămînt”. ◊ gr. bryon „mușchi” > fr. bryo-, germ. id., engl. id. > rom. brio-. □ ~fil (v. -fil1), adj., care trăiește pe mușchi; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură de plante cu corpul diferențiat în rizoizi, tulpină și frunze, cu structură foarte simplă, al căror tip este mușchiul; ~id (v. -id), adj., asemănător cu mușchiul de pămînt; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în briologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul mușchilor de pămînt; ~spor (v. -spor), s. m., celulă reproducătoare asexuată specifică briofitelor; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de mici nevertebrate acvatice, care trăiesc în colonii fixate pe fundul apei, avînd aspect de mușchi de pămînt.

brio dex

Intrare: brio (subst.)
brio subst. substantiv neutru
Intrare: brio (pref.)
brio pref.