brilănțel definitie

5 definiții pentru brilănțel

brilănțél sn [At: CARAGIALE, ap. CADE / Pl: ~e / E: briliant + -el] 1-2 (Șhp) Briliant (mic).
BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant. – Briliant + suf. -el.
BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant. – Briliant + suf. -el.
BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. (Familiar) Diminutiv al lui briliant. Acriviții-i dă un inel cu un brilănțel de toată frumusețea. CARAGIALE, O. II 248.
BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant1.

brilănțel dex

Intrare: brilănțel
brilănțel