Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru brigand

brigánd sm [At: DA / Pl: ~nzi / E: fr brigand] (Frm) Tâlhar de drumul mare.
BRIGÁND, briganzi, s. m. (Franțuzism) Tâlhar de drumul mare. – Din fr. brigand.
BRIGÁND, briganzi, s. m. (Franțuzism) Tâlhar de drumul mare. – Din fr. brigand.
BRIGÁND, briganzi, s. m. (Franțuzism) Tîlhar, hoț de drumul mare, hoț de codru, care jefuiește înarmat, singur sau (de cele mai multe ori) în ceată.
BRIGÁND, briganzi, s. m. (Franțuzism) Tâlhar de drumul mare. – Fr. brigand.
brigánd (livr.) s. m., pl. brigánzi
brigánd s. m., pl. brigánzi
BRIGÁND s. v. bandit, tâlhar.
BRIGÁND s.m. Hoț de drumul mare, tâlhar. [< fr. brigand].
BRIGÁND s. m. tâlhar de drumul mare. (< fr. brigand)
BRIGÁND ~zi m. 1) Persoană care comite jafuri, făcând uz de forță; hoț de drumul mare; tâlhar. 2) Om necinstit. /<fr. brigand
brigand m. tălhar.
*brigánd și brigánt m. (fr. brigand, it. brigante, d. brigare, a merge în ceată). Tîlhar armat (de codru).
brigand s. v. BANDIT. TÎLHAR.

brigand definitie

brigand dex

Intrare: brigand
brigand substantiv masculin