brici definitie

14 definiții pentru brici

brici sn [At: CORESI, PS. 137 / Pl: ~ice / E: vsl бpич] 1 Instrument cu limbă de oțel, foarte ascuțită, cu care se rade barba. 2 (Rar; îc) Buză~ Persoană tăioasă la vorbă.
BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĭ.
BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.
BRICI, brice, s. n. Instrument cu limbă de oțel, cu tăiș foarte ascuțit, care servește la bărbierit. Gura... zîmbea fără răutate, împresurată de un puf bălan pe care nu-l atinsese încă briciul. SADOVEANU, N. F. 54. ◊ (Metaforic) Frigul se face un brici de oțel. MACEDONSKI, O. 147. Timpul e frumos... adică soarele e splendid, dar vintul brici. ALECSANDRI, S. 154.
BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [Pl. și: briciuri] – Slav (v. sl. bricĩ).
brici s. n., pl. bríce
brici s. n., pl. bríce
bríci (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).
BRICI ~e n. Instrument de bărbierit, având forma unui cuțit cu mâner și cu o lamă de oțel ascuțită. /<sl. briți
briciu n. cuțit de ras barba. [Slav. BRIČI].
bricĭ n., pl. ce (vsl. bg. bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile. Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.
BRICI, T. (17 A I 18); BriceNi, s. mold., subst. brici.
brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.
lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.

brici dex

Intrare: brici (pl. -ce)
brici pl. -ce substantiv neutru
Intrare: brici (pl. -uri)
brici pl. -uri
Intrare: Brici
Brici