briant definitie

10 definiții pentru briant

briant, ~ă a, sn vz briliant
BRIÁNT, -Ă, brianți, -te, adj. Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: bri-ant] – Din fr. brillant.
BRIÁNT, -Ă, brianți, -te, adj. (Franțuzism) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: bri-ant] – Din fr. brillant.
briánt (livr.) (bri-ant) adj. m., pl. briánți; f. briántă, pl. briánte
briánt adj. m. (sil. bri-ant), pl. briánți; f. sg. briántă, pl. briánte
BRIÁNT adj. v. strălucit, strălucitor.
BRIÁNT adj. Strălucitor, sclipitor, strălucit. // s.n. v. briliant. [Pron. bri-ant. / < fr. brillant].
BRIÁNT, -Ă adj. 1. strălucit(or). 2. (fig.) splendid, măreț. (< fr. brillant)
briant adj. v. STRĂLUCIT. STRĂLUCITOR.
briánt, -ă adj. (franțuzism) Strălucit(or) ◊ „Îl secondează, mai puțin briant și spectaculos histrionic, dar cu o mai fină adecvare la rol, M.H.” Sc. 30 IX 79 p. 4; v. și știință-ficțiune (1969) (din fr. brillant; DEX, DN3)

briant dex

Intrare: briant (strălucit(or))
briant strălucit(or) adjectiv
  • silabisire: bri-ant
Intrare: briant (piatră)
briant piatră