brianță definitie

5 definiții pentru brianță

BRIÁNȚĂ s. f. (Franțuzism) Strălucire. [Pr.: bri-an-] – Din fr. brillance.
BRIÁNȚĂ s. f. (Franțuzism) Strălucire. [Pr.: bri-an-] – Din fr. brillance.
briánță s. f. (sil. bri-an-)
BRIÁNȚĂ s. f. 1. strălucire. 2. (fig.) splendoare, măreție, pompă. (< fr. brillance)
briánță s. f. (franțuzism; livr.) Strălucire ◊ „A.B. [este] inteligent cu măsură (iată o supremă probă de electrificare interioară: să înțelegi și că uneori prea multă brianță strică).” Cont. 3 XI 78 p. 8. ◊ „[...] aparatul lui I.M. își dă drumul cu brianță, plutește peste livezi, peste câmpuri, parcă peste însuși spațiul mioritic [...]” R.l. 17 IV 80 p. 2 (din fr. brillance; DMC 1970; DEX-S)

brianță dex

Intrare: brianță
brianță substantiv feminin
  • silabisire: bri-an-