bria definitie

21 definiții pentru bria

bríe sf vz brei
BRIÁ, briez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A se face remarcat prin calități excepționale (mai ales inteligență); a străluci, a se deosebi. [Pr.: bri-a] – Din fr. briller.
BRÍE1, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.
BRIÁ, briez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A se face remarcat prin calități excepționale (mai ales inteligență); a străluci, a se deosebi. [Pr.: bri-a] – Din fr. briller.
BRÍE, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.
BRÍE, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum).
briá (a ~) (livr.) (bri-a) vb., ind. prez. 3 briáză, 1 pl. briém (bri-em); conj. prez. 3 să briéze; ger. briínd (bri-ind)
briá vb. (sil. bri-a), ind. prez. 1 sg. briéz, 3 sg. și pl. briáză, 1 pl. briém (sil. bri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. briéze; ger. briínd (sil. bri-ind)
bríe s. f., art. bría, g.-d. art. bríei; pl. bríi, art. bríile
BRIÁ vb. v. străluci.
BRÍE s. (BOT.; Meum athamanticum) (reg.) brioală.
BRÍE s. v. slăbănog.
BRIÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A străluci, a se deosebi, a se remarca. [Pron. bri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. briller].
BRIÁ vb. intr. 1. a străluci. 2. (fig.) a se deosebi, a se remarca. (< fr. briller)
A BRIÁ ~éz intranz. (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a excela; a se afirma; a se distinge; a străluci; a se impune; a se remarca; a se evidenția. [Sil. bri-a] /<fr. briller
brie f. 1. plantă ale cării frunze se strâng, când le atingem (Impatiens noli tangere); 2. Tr. V. breiu.
bria vb. v. STRĂLUCI.
BRIE s. (BOT.; Meum athamanticum) (reg.) brioală.
brie s. v. SLĂBĂNOG.
BRIA, Ion ( 1929-2002, n. Telega, jud. Prahova), teolog român. Prof. univ. la București. Preocupat de teologia sistematică și raportul dintre credință, cultură și spiritualitate („Dicționar de teologie ortodoxă”, „Destinul ortodoxiei”, „Credința pe care o mărturisim”).
BRIA < subst. brie sau breiu, o plantă ierboasă (DLR); cf. și trac. bria din Mesembria, Selimbria etc. 1. Brie pren. (Vr; 17 B III 32); – fam. (Vr G; acte Telega); Bria b., munt. (Gat; 16 B IV 497; VI 382; 17 B I 343); mold. (RI V – 225); fiul Mușei și al lui Mușat (Gat mold II); Briia f. din Sibiciu (16 B II 165); Briia (P Bor 7, 70, 71, 97). 2. Derivate: Brie/eni, -ești ss.; Brianova s. (Sd XXI); cu h: Briheni s.; + -otă Briotă, fam., băn. (Petr 15) și Breotă t. (ib.). 3. Cf. Brioști și Briota tt.; Briozăul t. (Bz).

bria dex

Intrare: bria
bria verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: bri-a
Intrare: brie (plantă; -ii)
brie plantă; -ii substantiv feminin
Intrare: Bria
Bria