brișculíță sf [At: ODOBESCU, S. I, 384 / Pl: ~țe / E: brișcă2 + -uliță] 1-2 (Șhp) Brișcă2 mică.

brișculíță sf [At: RETEGANUL, P. IV, 73/36-7 / Pl: ~țe / E: brișcă1 + -uță] 1-2 (Șhp) Brișcă1 mică.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2; brișcuță2. – Brișcă2 + suf. -uliță.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2; brișcuță2. – Brișcă2 + suf. -uliță.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui brișcă1. Izbucni în drumul mare o brișculiță arendășească tîrîtă de trei călușei. ODOBESCU, S. I 384.

BRIȘCULÍȚĂ, brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2.

brișculíță s. f., g.-d. art. brișculíței; pl. brișculíțe

brișculíță s. f., g.-d. art. brișculíței; pl. brișculíțe

BRIȘCULÍȚĂ s. v. brișcuță.

BRIȘCULIȚĂ s. brișcuță. (~ cu un cal.)