brișcuță definitie

12 definiții pentru brișcuță

brișcúță2 sf [At: I. NEGRUZZI, S. III, 288 / Pl: ~țe / E: brișcă2 + -uță] 1-2 (Șhp) Brișcă2 mică.
BRIȘCÚȚĂ1, brișcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui brișcă1. -Brișcă1 + suf. -uță.
BRIȘCÚȚĂ2, brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Brișcă2 + suf. -uță.
BRIȘCÚȚĂ1, brișcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui brișcă1. – Brișcă1 + suf. -uță.
BRIȘCÚȚĂ2, brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Brișcă2 + suf. -uță.
BRIȘCÚȚĂ, brișcuțe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2. Holteiașul... tot căuta prin șerpar și ori că nu afla ce căuta, ori că-i era chiar rușine să scoată un cuțitaș copilăresc, o brișcuță... de doi crițari. RETEGANUL, P. IV 73.
BRIȘCÚȚĂ1, brișcuțe, s. f. Diminutiv al lui brișcă1.
BRIȘCÚȚĂ2, brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Din brișcă2 + suf. -uță.
brișcúță s. f., g.-d. art. brișcúței; pl. brișcúțe
brișcúță (briceag mic, trăsurică) s. f., g.-d. art. brișcúței; pl. brișcúțe
BRIȘCÚȚĂ s. brișculiță. (O brișcă mică, adică o ~.)
BRIȘCUȚĂ s. brișculiță. (O brișcă mică, adică o ~.)

brișcuță dex

Intrare: brișcuță
brișcuță substantiv feminin