brevilocvénță sf [At: Lm / V: (iuz) ~cență / Pl: ~țe / E: it breviloquenza] (Liv) Scurtime în expunere.

BREVILOCVÉNȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a fi brevilocvent. – Din it. breviloquenza.

BREVILOCVÉNȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a fi brevilocvent. – Din it. breviloquenza.

brevilocvénță (livr.) s. f., g.-d. art. brevilocvénței

brevilocvénță s. f., g.-d. art. brevilocvénței

BREVILOCVÉNȚĂ s. brahilogie.

BREVILOCVÉNȚĂ s.f. Vorbire scurtă; brahilogie. [< germ. Breviloquenz, cf. lat. brevus – scurt, eloquentia – elocvență].

BREVILOCVÉNȚĂ s. f. vorbire concisă; brahilogie. (< it. breviloquenza)

BREVILOCVÉNȚĂ s. f. (cf. fr. bréviloquence, germ. Breviloquenz, lat. brevis eloquentia): vorbire scurtă, concisă, concentrată.