bretón1 sn [At: KLOPȘTOCK, F. 254 / Pl: ~oane / E: fr (à la) bretonne] Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă.

bretón2 sn [At: CHEST. II, 274/86 / Pl: -oane / E: net] (Reg) Parte a pridvorului bătută cu scânduri.

bretón3 [At: DEX2 / Pl: ~i, ~ e / E: fr breton] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne din Franța. 3-4 smf, a (Om) originar din Bretagne. 5 smp Populație care locuiește în Bretagne. 6 a Care aparține bretonilor3 (1). 7 a Care aparține bretonilor3 (5). 8 a Privitor la bretoni3 (1). 9 a Privitor la bretoni3 (5). 10 a Care este specific peninsulei Bretagne. 11 a Care este specific bretonilor3 (5). 12 a Care provine din peninsula Bretagne.

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. ♦ (Substantivat, f.) S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne (Franța), descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.

BRETÓN1, (rar) bretoane, s. n. Păr (sau șuviță de păr) lăsat pe frunte, pînă aproape de sprîncene și retezat în linie dreaptă. Se tunde ca la oraș, mai scurt și cu breton. PAS, L. I 81.

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bretaniei (provincie din nord-vestul Franței).

BRETÓN, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Fr. [à la] bretonne.

bretón1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretóni; adj. f., s. f. bretónă, pl. bretóne

bretón2 (pieptănătură) s. n., pl. bretoáne

bretón (păr lăsat pe frunte) s. n., pl. bretoáne

bretón (persoană) s. m., adj. m., pl. bretóni; f. sg. bretónă, g.-d. art. bretónei; pl. bretóne

BRETÓN s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat drept. [< fr. breton].

BRETÓN1 s. n. păr lăsat pe frunte și tăiat drept. (< fr. /à la/ breton)

BRETÓN2, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franța). ◊ (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. (< fr. breton)

BRETÓN1 ~oáne n. Păr lăsat pe frunte și retezat scurt în linie dreaptă. /<fr. bretonne

BRETÓN2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Bretaniei (Franța) sau populației ei; din Bretania. /<fr. breton

BRETÓN3 ~ă, ~i, ~e m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bretaniei (Franța) sau este originară din Bretania. /<fr. breton

Bretoni m. pl. vechii locuitori din Wales și din Armorica.

*bretón, -ă s. și adj. Din saŭ ca din Bretania. S.n., pl. oane. Forma păruluĭ tăĭat scurt și lăsat pe frunte, cum purtaŭ femeile pe la 1880.

BRETON [brətɔ], André (1896-1966), poet și eseist francez. Teoretician și principalul animator al mișcării suprarealiste („Manifestul suprarealismului”, 1924). Operele sale se disting prin strălucirea verbală, imaginea insolită, simțul cadenței („Nadja”, „Vasele comunicante”, „Dragoste nebună”).