brelóc sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr breloque] 1 Obiect (de podoabă) de care se poartă atârnate cheile. 2 Mică podoabă sau amuletă atârnată de gât, la ceas sau la brățară.

BRELÓC, brelocuri, s. n. Mică podoabă sau amuletă care se poartă atârnată la gât, la ceas sau la brățară; mică piesă de care se prind cheile. – Din fr. breloque.

BRELÓC, brelocuri, s. n. Mică podoabă sau amuletă care se poartă atârnată la gât, la ceas sau la brățară. – Din fr. breloque.

BRELÓC, brelocuri, s. n. (Rar) Podoabă de mică valoare (reprezentînd, de obicei, un animal sau un obiect în miniatură), care se poartă la gît (atîrnată de o panglică sau de un lănțișor), la ceasornic, la brățară etc. Pietre prețioase, brelocuri, Statui culcate pe socluri. BARANGA, V. A. 12.

BRELÓK, brelocuri, s. n. Mică podoabă care se poartă la gât, la ceasornic sau la brățară (reprezentând un animal sau un obiect în miniatură). – Fr. breloque.[1]

brelóc s. n., pl. brelócuri

brelóc s. n., pl. brelócuri

BRELÓC s.n. Podoabă purtată mai ales la ceasornic, la gât etc. [Pl. -uri. / < fr. breloque].

BRELÓC s. n. podoabă, amuletă purtată la ceas, la gât etc. (< fr. breloque)

BRELÓC ~uri n. Podoabă de dimensiuni mici, purtată la gât, la brățară sau la ceasornic. /<fr. breloque

breloc n. scule de mică valoare ce se leagă de lanțul unui ceasornic.

*brelóc n., pl. oace saŭ urĭ (fr. breloque, f.) Bijuterie maĭ mică purtată atîrnată, mărțișor, marț.