brecie definitie

12 definiții pentru brecie

brécie2 sf [At: DN3 / E: ger Breccie, it breccia[ Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure.
brecie1 sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ii / E: nct] (Reg) Nuia lungă, groasă și rezistentă Cf joardă.
BRÉCIE, brecii, s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.
BRÉCIE s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.
BRÉCIE s. f. Rocă sedimentară constituită din bucăți colțuroase de alte roci, legate între ele cu un ciment calcaros, silicios etc. – Germ. Breccie.
brécie (-ci-e) s. f., art. brécia (-ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (-ci-i-)
brécie s. f. (sil. -ci-e), art. brécia (sil. -ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (sil.-ci-i-)
BRÉCIE s.f. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure. [Gen. -iei. / < germ. Breccie, it. breccia – pietriș].
BRÉCIE s. f. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotișurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure. (< germ. Breccie, it. breccia)
BRÉCIE ~i f. geol. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de alte roci sau minerale dure. [Art. brecia; G.-D. breciei; Sil. -ci-e] /<germ. Breccie
brecie, (engl.= breccia) termen generalizat pentru a defini dep. consolidate, alcătuite din fragmente angulare, de origine epiclastică, piroclastică sau cataclastică. 1. b. sedimentară, care provine din sedimentarea unor grohotișuri (b. extrafor-mațională) sau a unor fragmente rupte la suprafața sedimentelor acumulate într-un baz. (b. intraformațională). 2. b. vulcanică, produs piroclastic de cimentare a unor blocuri provenite prin explozie și erupție vulcanică; 3. b. cataclastică = b. de zdrobire = b. tectonică, provine prin metamorfism dinamic, de obicei în jurul unor zone de falie; 4. b. de oase, dep. lenticular sau stratiform, alcătuit din oase, fragmente de oase, dinți, solzi de pești, coprolite etc. prinse într-un ciment. Mineralogic, b.o. este bogată în colofan și de aceea se identifică cu un dep. fosfatic. B.o. sunt frecvente în peșteri și în golurile carstice. Sin. bone-bed.
BRÉCIE (< it. breccia „pietriș, prundiș”) s. f. Rocă sedimentară detritică consolidată, în compoziția căreia intră fragmente colțuroase de roci preexistente, de dimensiuni și compoziție mineralogică diferite. Poate fi: b. vulcanică (roci magmatice cimentate prin lava eruptivă); b. piroclastică (produse colțuroase ale exploziei exogenă); b. tectonică (formată din fragmente provenite din rocile aflate în zonele de fractură ale scoarței Pămîntului, cimentate ulterior prin intermediul materialelor transportate de apele hidrotermale); b. sedimentară (la bazele pantelor din grohotișul depus).

brecie dex

Intrare: brecie
brecie