brebenel definitie

14 definiții pentru brebenel

brebenél sm [At: ALECSANDRI, P. III, 32 / V: ~ea / Pl: ~nei / E: breabăn + -el] 1 Plantă ierboasă cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui, care crește primăvara prin păduri umbroase (Corydalis Marchalliana) Si: breabăn (1). 2 (Bot; reg) Ghiocei (Galanthus nivalis).
BREBENÉL, brebenei, s. m. Numele mai multor specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui, care înfloresc primăvara (Corydalis); breabăn (2), brebenea. – Breabăn + suf. -el.
BREBENÉL, brebenei, s. m. Numele mai multor specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui, care înfloresc primăvara (Corydalis); breabăn (2), brebenea. – Breabăn + suf. -el.
BREBENÉL, brebenei, s. m. (Mai ales la pl.) Nume dat la două specii de plante erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui; cresc primăvara (uneori împreună) prin păduri umbroase (Corydalis Marshalliana și Corydalis solida); breabăn. Pe-o pajiște de brebenei O privighetoare A zburat dintr-un copac, Gătit cu beteală și cercei. V. ROM. noiembrie 1952, 275. Rîd brebeneii cei albi, iar crinul cîmpiei de-o parte Ține potirul plecat. COȘBUC, P. II 62. Ți-oi anina doi cercei, Doi cercei de brebenei, Să tragă ochii la ei. ALECSANDRI, P. P. 288. Avea Costea Mielușei Cîți sînt vara Brebenei. TEODORESCU, P. P. 514. ◊ Expr. (Familiar) A lăsa (pe cineva) brebenel = a-l lăsa gol-pușcă. A tunde (pe cineva) brebenel = a-l tunde chilug.
BREBENÉL, brebenei, s. m. Numele a două specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui (Corydalis Marshalliana și solida). – Din breabăn + suf. -el.
brebenél s. m., pl. brebenéi, art. brebenéii
brebenél s. m., pl. brebenéi, art. brebenéii
BREBENÉL s. (BOT.; Corydalis) brebenea, (reg.) breabăn.
BREBENÉL s. v. dedițel.
BREBENÉL ~i m. 1) mai ales la pl. Specie de plante erbacee de pădure, din familia papaveraceelor, având frunze ovale și flori purpurii, albe sau galbene, care înfloresc primăvara. 2) Plantă din această specie. /Din breabăn + suf. ~el
brebenél m., pl. eĭ (cp. cu brăbănoc). O plantă ornamentală cu florĭ așezate’n formă de strugurĭ (corýdalis). Anemonă. Ghiocel. – Și brebeneá, f. pl. e și breabăn m., pl. brebenĭ.
BREBENEL s. (BOT.; Corydalis) brebenea, (reg.) breabăn.
brebenel s. v. DEDIȚEL.
CORYDALIS Vent., CORIDALIS, BREBENEI, fam. Papaveraceae. Gen originar din regiunile cu climă boreală, cca 300 specii, erbacee, anuale sau perene, cu sau fără tubercul sau rizom subteran. Frunze alterne sau opuse în partea superioară a tulpinii, compuse, de obicei dublu-tripenate. înflorește primăvara și vara. Flori roșii, albe, galbene, albastre-verzi, sub fiecare cîte o bractee (caliciu foarte mic cu 2 sepale, 4 petale neregulate din care una exterioară cu un pinten, cealaltă mai plată, petalele interioare înguste, unite în vîrf, stamine concrescute cîte două) dispuse în raceme terminale sau opuse frunzelor.

brebenel dex

Intrare: brebenel
brebenel substantiv masculin