breb definitie

2 intrări

14 definiții pentru breb

breb smn [At: LB / Pl: ~i sm, ~ uri sn / E: vsl бъвρь] (Zlg; îvp) 1 Castor (Castor canedensius). 2 Animal înrudit cu castorul (Castor fiber).
BREB, brebi, s. m. Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Din sl. bebrŭ.
BREB, brebi, s. m. Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Din sl. bebrŭ.
BREB, brebi, s. m. (Învechit și popular) Castor.
BREB, brebi, s. m. (Înv.) Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Slav (v. sl. bebrŭ).
breb s. m., pl. brebi
breb s. m., pl. brebi
BREB s. v. biber, castor.
breb (brébi), s. m. – Castor. Sl. bebrŭ, bebrĭ și de asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); cf. rus. bobrĭ, pol. bóbr, ceh. bobr, cr. breber. După Miklosich, Fremdw., 77, espe un cuvînt împrumutat de sl. din vreo limbă străină, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, să creadă că slavii îl împrumutaseră din rom.; totuși, după Berneker 44, este cuvînt indo-european, normal în sl. Der. din rom. plecîndu-se de la lat. fiber, propusă odinioară de Diez, I, 63 și reluată de Koerting 1291 și de Philippide, fusese deja respinsă de Cihac, I, 29 și Densusianu, Rom., XXXIII, 275 și Hlr., 98. Cf. breabăn.
breb m. (vsl. bĭbrŭ, bebrŭ, rus. bobr; germ. biber; fr. bièvre; it. bevére; lat. fiber și brebus). Vechĭ. Castor. (Numele uneĭ mănăstirĭ și a unuĭ sat în Prah.). V. biber.
breb s. v. BIBER. CASTOR.
breb, brebi, s.m. – (zool.) Animal rozător; castor (Castor fiber). ♦ (top.) Brebeni, localitate (a.d. 1570), aparținând de comuna Cornești (Lăpuș); Breb, localitate (a.d. 1360) aparținând de comuna Ocna-Șugatag (Valea Cosăului). ♦ (onom.) Breb, nume de familie (DFN, 2007). – Din sl. bebrŭ (Miklosich, Cihac, DA, DEX, MDA); din vsl. bibrŭ, *bebrŭ (DELR); strat i.-e. (cf. rus. bobr, germ. Biber, lat. brebus).
breb, -i, s.m. – Animal rozător; castor (Castor fiber). ♦ Breb, sat aparținător com. Ocna-Șugatag, situat la poalele Gutâiului. – Din sl. bebrŭ (posibil aparținând stratului i.-e.).
BREB subst. (castor). 1. Brebul (Dm; 17 B I 481); – Ion (17 A I 120); Brebu s. Compus: 2. Brebluciu, Gh., munt. (BCI VIII 34); – Patrașco (Sur IV). 3. Cf. Briban poreclă (Viciu 32).

breb dex

Intrare: breb
breb substantiv masculin
Intrare: Breb
Breb