breaz definitie

17 definiții pentru breaz

breáz, ~ă [At: I. IONESCU, D. 371 / V: braz, breză / Pl: breji (și brezi), breze / E: bg бpeж] 1-2 smf, a (Animal) care are (o pată albă în frunte sau) o dungă albă pe bot. 3 a (D. oameni, de obicei la comparativ) Deosebit. 4 sf (îf breză) Brezaie.
BREAZ, -Ă, breji, breze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Deștept, isteț, grozav. – Din bg. breaz.
BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Deștept, isteț, grozav. – Din bg. breaz.
BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată (numită și «stea» sau «țintă») albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. Iapa aceasta era pîn’ la prînz pintenoagă, iar pin’ la amiază, brează. SBIERA, P. 164. Are mama-un cîne breaz Și te rupe de obraz. HODOȘ, P. P. 42. Vin oile de la munte, Toate breze-n frunte (Carul cu nuiele). GOROVEI, C. 46. ◊ Expr. (Depreciativ) A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște bine (pe cineva), după toate apucăturile lui. Tot tribunalul, de la președinte pînă la cel din urmă scriitor, îl cunoștea ca pe un cal breaz. BUJOR, S. 68. Cel cu botul breaz = numire batjocoritoare dată de țărani boierilor și ciocoilor. ◊ (Substantivat) Hi, breazule, nu te lenevi! ALECSANDRI, T. 52. 2. Fig. (Ironic, despre oameni; de obicei la comparativ) Deosebit, grozav, iscusit, deștept. Cînd era mic, părea mai breaz, zău. GALAN, Z. R. 23. Gealații noștri, puși în slujba lor, nu sînt nici ei mai breji. PAS, L. I 146. A dota zi pîndi și cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. ISPIRESCU, L. 73.
BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște bine (pe cineva) după toate apucăturile sale. 2. Fig. (Ir.) Deștept, iscusit, grozav. – Bg. brjaz.
breaz adj. m., pl. breji; f. breáză, pl. bréze
breaz adj. m., pl. breji; f. sg. breáză, pl. bréze
BREAZ adj. v. abil, ager, deștept, dibaci, ingenios, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput.
breáz (breáză), adj.1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brĕzŭ „alb”, bg. brĕz „pestriț, bălțat” (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. brĕza „mesteacăn”, rus. bereza „mesteacăn”, slov. brêzast „alb”. Rut. barza „oaie cu pieptul alb”, care s-a derivat greșit de la rom. barză, aparține aceleași familii, ca și sb. barzast „cafeniu” (cf. slov. brêzast), și pare că reprezintă o fază sl. anterioară metatezei lichidelor, cf. gard, daltă. Der. brează, s. f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s. f. (personaj mascat care se plimbă la sărbătorile de Crăciun, îmbrăcat ca un măscărici și cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fără rezultat de Alexandru Șuțu, la 22 decembrie 1819, fiindcă servea drept pretext violărilor de domiciliu și a lucruri de rușine și vorbe de ocări, de fapt pentru care și de la frații Domni de mai înainte au fost poprită), reprezintă sensul de „extraordionar” sau de „obiect care provoacă uimire”, astfel încît pare greșită ideea din DAR de a lega cuvîntul de barză; brezi, vb. (a păta, a împestrița); brezăi, vb. (a înzorzona); îmbrezăia, vb. (a îmbrăca în chip de brezaie).
BREAZ ~ă (breji, bréze) 1) (despre animale, mai ales despre cai) Care are o pată albă sau o dungă albă pe bot. * A cunoaște pe cineva ca pe un cal ~ a cunoaște pe cineva foarte bine. 2) fam. Care se impune prin agerimea minții; isteț. * A (nu) fi mai ~ decât alții a nu se deosebi de alții; a (nu) fi mai presus decât alții. [Monosilabic] /<bulg. breaz
breaz a. 1. cu o dungă albă dela frunte la bot (despre vite): bou breaz, cal breaz; cunoscut ca un cal breaz, foarte cunoscut; foame brează, foarte mare; ca la breaza, un fel de horă țărănească; 2. fig. (ironic) rar în felul său, distins: nu ești mai breaz decât alții. [Slav. BRĔZA, mesteacăn, arbore de coloare albă, de unde vită pătată cu alb].
breaz, -ă adj. pl. breji, breze (bg. briez, d. brĭeza, sîrb. breza, rus. berëza, vsl. *berza, mesteacăn, a căruĭ scoarță e brează. Corespunde fonetic cu litv. béržas, germ. birke, mesteacăn și lat. fráxinus, frasin [Bern. și Meyer.]. V. barz, brad). C’o pată albă din frunte pînă la bot: cal breaz. Fig. Iron. Distins, ilustru: nicĭ tu nu ești maĭ breaz decît el, te-ai găsit și tu maĭ breaz ca să faci gură! Prov. A fi cunoscut ca un cal breaz, a fi foarte cunoscut. S.f. (după numele satuluĭ Breaza din Prahova). Un dans popular și melodia luĭ: a cînta breaza (saŭ ca la Breaza!). V. bălțat, cácir, peag, strănut 2 și țintat.
breaz adj. v. ABIL. AGER. DEȘTEPT. DIBACI. INGENIOS. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. MEȘTER. PRICEPUT.
breáz, -ă, brezi, -e, adj. – (ref. la oi) Neagră și pe cap cu alb (Precup, 1926; Georgeoni, 1936). ♦ (top.) Breze, vf. (1.253 m) în Munții Ignișului; Breaza, culme subcarpatică situată în sudul depresiunii Lăpușului (Posea, 1980: 39), la graniță cu jud. Cluj, pe o lungime de cca. 30 km. Altitudinea maximă: 974 m. – Din sl. brezǔ „alb”, bg. brěz „pestriț, bălțat” (Miklosich, cf. DER; MDA); cf. bg. brěza „mesteacăn” (DER).
breáz, -ă, adj. – (ref. la oi) Neagră și pe cap cu alb (Precup 1926; Georgeoni 1936). – Din sl. brĕzŭ „alb”, bg. brĕz „pestriț, bălțat”.
cunoscut ca un cal breaz expr. (peior.) cunoscut foarte bine; notoriu.
la fel de breji expr. la fel de buni / de răi.

breaz dex

Intrare: breaz
breaz adjectiv admite vocativul