breáslă sf [At: (a. 1693) ap. IORGA, S. D. X, 427 / V: (înv) bras~ / Pl: ~le / E: vsl бpaтиcтвo] 1 Corporație formată din oameni de aceeași profesiune Cf ghildă, (reg) isnaf, țeh. 2 (Pex) Clasă socială. 3 (Pex) Tagmă. 4 (Spc; înv) Trupă de soldați recrutați din breslași, din slujbași mai mici și din deosebitele categorii ale burgheziei. 5 (Reg; pex) Meserie. 6 (Pex) Slujbă. 7 (Pex) Funcție.

BREÁSLĂ, bresle, s. f. 1. (În Evul Mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor. 2. Nume dat organizațiilor profesionale formate din muncitori și patroni în timpul dictaturii regale (1938-1940); corporație. 3. Meserie; p. ext. profesie. 4. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași (1) și din diferite categorii ale burgheziei. – Din sl. bratĭstvo.

BREÁSLĂ, bresle, s. f. 1. (În societatea medievală) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor. 2. Nume dat organizațiilor profesionale formate din muncitori și patroni; corporație. 3. Meserie; p. ext. profesiune. 4. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași (1) și din diferite categorii ale burgheziei. – Din sl. bratĩstvo.

BREÁSLĂ, bresle, s. f. 1. (În orînduirea feudală) Organizație de castă a meseriașilor din aceeași branșă, care avea scopul să împiedice concurența dintre ei și să le apere drepturile economice și politice împotriva exploatării feudalilor și negustorilor; o dată cu dezvoltarea modului de producție capitalist și cu decăderea meseriilor, ea se transformă într-o organizație închisă a meșterilor care exploatează calfele și ucenicii. Breslelor li se zicea rufeturi sau isnafuri, iar statutele lor de organizare se numeau nizamuri. IST. R.P.R. 235. Buiurdisește-o [pricina] cătră starostii breslelor ca s-o cerceteze. NEGRUZZI, S. I 305. ♦ (Învechit) Categorie socială sau profesională. V. tagmă, cin. N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inimă-omenească! între voi n-avem ce-alege. Piară breasla boierească! BOLLIAC, O. 207. ◊ Fig. Un lup, pe puiul său voind să-l ispitească De este vrednic el în breasla părintească, L-a fost trimis o dată La margine să vadă: Pe unde-s oile, cum stau păstorii lor. DONICI, 32. 2. 2. (Mold.; aproape învechit) Meserie, profesiune, ocupație, îndeletnicire; funcție, slujbă. Una din breslele boierului... fiind ornicăria, domnia-sa învățase a cunoaște ceasurile. SADOVEANU, F. J. 536. Cum e treaba breslei, Iliuță? s-a întors tata către mine. SADOVEANU, N. F. 44. Era crăcimar de breaslă și fiu de croitor. NEGRUZZI, S. II 233. De breasla lui, ciubotar. ȘEZ. I 260. 3. (Învechit) Trupă de soldați recrutată din breslași, din slujbași mai mici și din diferite categorii ale burgheziei. Se făcea știre tuturor nobililor Ardealului, la toate breslele de ostași... d-a părăsi pe voievod și d-a veni in tabăra lor. BĂLCESCU, O. II 311.

BREÁSLĂ, bresle, s. f. 1. (În orânduirea feudală) Organizație de castă a meseriașilor din aceeași branșă, care avea scopul să împiedice concurența dintre ei și să le păzească drepturile economice și politice împotriva exploatării feudalilor și negustorilor; o dată cu dezvoltarea modului de producție capitalist, ea se transformă într-o organizație închisă a meșterilor care exploatează calfele și ucenicii. ♦ (Înv.) Categorie socială sau profesională. Piară breasla boierească! (BOLLIAC). 2. Meserie, profesiune; funcție, slujbă. De breasla lui, ciubotar (ȘEZ.). 3. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași și din diferite categorii ale burgheziei. – Slav (v. sl. bratĩstvo).

breáslă s. f., g.-d. art. bréslei; pl. brésle

breáslă s. f., g.-d. art. bréslei; pl. brésle

BREÁSLĂ s. corporație, tagmă, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.)

BREÁSLĂ s. v. funcție, îndeletnicire, meserie, meșteșug, ocupație, post, profesiune, serviciu, slujbă.

breáslă (brésle), s. f. – 1. Asociație de meșteri din aceeași branșă, corporație. – 2. (Înv.) Companie de poliție armată pentru fiecare corporație. – 3. Meserie, profesie. Sl. bratĭstvo „frăție, corporație” (DAR). – Der. breslaș, s. m. (membru al unei bresle; soldat; muncitor, meseriaș).

BREÁSLĂ brésle f. 1) (în orânduirea feudală) Asociație de meșteșugari din aceeași branșă, creată în scopul unirii forțelor în lupta contra exploatării feudale sau pentru limitarea concurenței de piață; corporație; isnaf. 2) fig. Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; branșă; specialitate; ramură. [G.-D. breslei; Sil. breas-lă] /<sl. bratistvo

breaslă f. 1. corporațiune: breasla blănarilor; 2. meserie, profesiune: nu și-a mai schimbat breasla. [Slav. BRATĬSTVO, frăție].

breáslă f., pl. bresle (vsl. bratĭstvo, frăție [de unde s’a făcut brasvă, braslă, breaslă], de la bratu, frate; sîrb. bg. rus. bratstvo. V. barat, frate). Corporațiune, isnaf, asociațiune de meseriașĭ: breasla ferarilor. Meserie: calicu-șĭ ĭubește breasla.

BREASLĂ s. corporație, tagmă, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.)

breaslă s. v. FUNCȚIE. ÎNDELETNICIRE. MESERIE. MEȘTEȘUG. OCUPAȚIE. POST. PROFESIUNE. SERVICIU. SLUJBĂ.

BREÁSLĂ (< sl.) s. f. 1. (În evul mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, care se supun unei discipline colective în scopul apărării și promovării intereselor lor economice și de altă natură. B. au apărut în Europa apuseană în sec. 9-10, iar pe teritoriul României mai tîrziu (în Transilvania în sec. 14, în Țara Românească și Moldova în sec. 16). 2. Nume dat organizațiilor profesionale, formate din muncitori și patroni, în timpul dictaturii regale (1938-1940). 3. Meserie.