branșament definitie

12 definiții pentru branșament

branșamént sn [At: LTR / Pl: ~e / E: fr branchement] (Teh) 1 Legătură între o conductă principală și una secundară. 2 (Ccr) Porțiune de conductă care face legătura între conducta publică de distribuție a apei potabile sau a gazului și instalația interioară de apă sau de gaz a unui consumator. 3 (Îs) ~ electric Racord electric.
BRANȘAMÉNT, branșamente, s. n. Legătură între o conductă principală a unei rețele de distribuție (de energie electrică, de apă, de gaze etc.) și una secundară, care servește la alimentarea unui consumator. – Din fr. branchement.
BRANȘAMÉNT, branșamente, s. n. Legătură între o conductă principală a unei rețele de distribuție (de energie electrică, de apă, de gaze etc.) și una secundară, care servește la alimentarea unui consumator. – Din fr. branchement.
BRANȘAMÉNT, branșamente, s. n. Porțiune de conductă (de fontă, plumb sau oțel galvanizat) care face legătura între o conductă publică de distribuție a apei sau a gazului și instalația unui consumator.
BRANȘAMÉNT, branșamente, s. n. Porțiune de conductă care face legătura între o conductă principală (de apă, de gaz etc.) și una secundară. – După fr. branchement.
branșamént s. n., pl. branșaménte
branșamént s. n., pl. branșaménte
BRANȘAMÉNT s. (TEHN.) ambranșament. (~ electric.)
BRANȘAMÉNT s.n. Parte a unei conducte care leagă o conductă principală de una secundară. [Pl. -te. / < fr. branchement].
BRANȘAMÉNT s. n. legătură între conducta de distribuire a apei, gazului, electricității și instalația aferentă a unei construcții; ambranșament. (< fr. branchement)
BRANȘAMÉNT ~e n. Porțiune de conductă care leagă o conductă principală de una secundară. /<fr. branchement
BRANȘAMENT s. (TEHN.) ambranșament. (~ electric.)

branșament dex

Intrare: branșament
branșament substantiv neutru