braț definitie

20 definiții pentru braț

braț sn [At: LTR2 / V: bras2 / Pl: ? / E: eg brace, fr bras] (Mm) Manevră folosită la orientarea orizontală a unei vergi, pentru ca velele să aibă o anumită poziție față de direcția vântului.
braț1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 25/2 / Pl: ~e și (înv) ~ă / E: lat brachium] 1 Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr. 2 Parte de la umăr până la încheietura mâinii Si: mână. 3 (Îe) A ține (sau a lua ori a cuprinde etc.) în ~e A strânge pe cineva la piept, încrucișând brațele în jurul său. 4 (Fig; îe) A ține pe cineva în ~e A favoriza pe cineva. 5 (Îlav) (~) la ~ (sau de ~) Cu brațul trecut pe sub brațul altcuiva. 6-7 (îe) A da (sau a oferi, a lua cuiva) ~ul A trece brațul (1) sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. 8 (Îe) A duce pe cineva de ~ (sau la ~) A sprijini pe cineva, ducându-l de braț (1). 9-10 (Îe) A primi cu ~ele deschise A primi (sau a aștepta pe cineva) cu mare plăcere. 11-12 (Îe) A fi ~ul (drept al) cuiva A fi sau a ajunge omul de încredere al cuiva. 13 (Îe) A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în ~ele cuiva A ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 14 (Îe) A sta cu ~ele încrucișate A nu se implica. 15 (Îae) A nu face nimic. 16 (Îe) A fi cu ~ele legate A nu putea face nimic. 17 (Fig; lpl; șîs ~e de muncă) Muncitori. 18 (Pex) Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe. 19 (Pan) Părți ale obiectelor care, prin forma, poziția sau funcția lor, se aseamănă cu brațele omului. 20 (Lpl) Cei patru stâlpișori înfipți în tălpile războiului de țesut în care se sprijină sulurile Si: furci, mâini, picioare de sul, stâlpi. 21 (Lpl; lrț) Lemne verticale unite în partea de sus cu arțarul și în partea de jos cu vetalele Si: băteli, bete, brățare, fălcele, fofeze, lopățele, mănuși, mâ(i)ni, speteze. 22 (Lpl) Lemne orizontale care leagă podul coșului morii Si: chingi, corzi, curmezișuri, legătura-brâului, speteze, stinghii. 23 (Lpl) Cele două lemne verticale ale ferăstrăului Si: conduce, cotoaie, craci, margini, mâini, mânere, pervazuri, speteze. 24 Coadă a cleștelui. 25 Loitre a căruții. 26 Mâini ale grapei. 27 (Lpl) Cele două lemne de care se apucă targa Si: mânuri. 28 (Lpl) Cele două stinghii verticale ale oloiniței. 29 (Lpl) Stinghii din care se compune războiul de rogojini. 30 (Lpl) Stinghii ale caprelor de la podul caselor. 31 (Lpl) Stinghii de care atârnă polița scrânciobului Si: holobe, spițe. 32 Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 33 Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 34 Distanță de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 35 Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. 36 (Îs) ~ mort Ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări.
BRAȚ, brațe, s. n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ◊ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ◊ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. (A primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = (a primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în brațe = a apăra, a susține, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brațe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanța de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 7. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. ◊ Braț mort = ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium.
BRAȚ, brațe, s. n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ◊ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ◊ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. (A primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = (a primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în brațe = a apăra, a susține, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brațe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanța de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 7. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. ◊ Braț mort = ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium.
BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membru superior al corpului omenesc care se articulează la umăr și se termină cu degetele; (în înțeles mai restrîns) partea membrului superior de la umăr pînă la încheietura mîinii; (Anat., în opoziție cu antebraț) partea membrului superior de la umăr pînă la cot. Condicile de sub braț îi căzură. PAS, L. I 31. Mama Anghelina m-a auzit. Tocmai intra cu brațele încărcate de farfurii. SADOVEANU, N. F. 22. Brațul meu e slăbănogit, nu mai poate să învîrtească paloșul. ISPIRESCU, L. I 12. Puternicele brațe spre dînsa întindea. EMINESCU, O. I 95. Brațu-i stîng era-ncordat Sub un scut de fier săpat. ALECSANDRI. P. II 10. ◊ (Poetic) De-aș avea tărie, aș cerca s-o cuprind [țara mea] cu brațele amîndouă. DEȘLIU, în POEZ. N. 170. ◊ Fig. Blăstem pe tine, braț dușman. COȘBUC, P. I 101. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi Mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a ține», «a lua»,«a prinde», «a cuprinde» etc.) În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strînge la piept în semn de iubire sau spre a-l purta pe sus). Tată-său, cuprinzîndu-l în brațe, îl sărută. CREANGĂ, P. 198. Judecă-un fecior pe-o fată. Judecata-i și făcută: Strînge-o-n brațe și-o sărută. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. (În legătură cu verbele «a merge», «a se plimba» etc.) (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. Tata merge înainte, cu mama la braț. SAHIA, N. 54. Braț de braț pășesc alături. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. A da (sau a primi, a oferi, a lua cuiva) brațul (spre a merge cu el la braț). Dă-mi brațul să sui scările. ALECSANDRI, T. I 40. Primiți deocamdată brațele noastre, ca să vă ducem la gazdă. ALECSANDRI, T. I 120. Vara mea luă brațul bărbatului său. NEGRUZZI, S. I 38. A duce (pe cineva) de (sau la) braț (spre a-l sprijini). A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc.) cu mare dragoste, cu mare plăcere. Mai bine haidem la culcare, că ne așteaptă omul împăratului cu masa întinsă, făcliile aprinse și cu brațele deschise. CREANGĂ, P. 251. A sta (sau a ședea etc.) cu brațele încrucișate v. încrucișat. A fi brațul, (drept al) cuiva =a fi sprijinul sau omul de încredere al cuiva. Gruie, vechiul meu tovarăș, pavăza și brațul meu, Iacă zorile ce-n neguri Le zăream doar tu și eu. DAVILA, V. V. 184. A ajunge (sau a aduce, a arunca) pe cineva în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția, la bunul plac sau în puterea cuiva. 2. (La pl., prin metonimie, uneori determinat prin «de muncă») Muncitori, lucrători. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu? că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 155. 3. Cantitate (de lemne, fîn etc.) care se poate cuprinde și duce în brațe. Smulsei din zmeuriș și-i adusei, pentru noapte, un braț zdravăn de iarbă fragedă și înflorită. HOGAȘ, M. N. 168. Puse pe tăciunii ce fumegau în vatră un braț de vreascuri. NEGRUZZI, S. I 92. 4. Obiect sau parte a unui obiect, a unei unelte sau a unei mașini care, prin forma, poziția sau funcția îndeplinită, seamănă cu brațul omului. Braț de macara. Brațul manivelei. Brațul pîrghiei. Brațul balanței. ▭ Mă uitam, fără să văd, pe maidanul cu basculă, spre bariera cu brațul de lemn, vopsit în roșu și alb, ridicat ca o amenințare pentru căruțele ce treceau, mici și încărcate. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 60. Se înfundă între brațele fotoliului moale, aprinde țigara, citește și tace. C. PETRESCU, A. 489. Văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe. Și-n fiecare braț ardea cîte o stea de foc. EMINESCU, N. 6. 5. Ramificație a cursului principal al unui fluviu, al unui rîu etc. În fața portului Hîrșova, așezat pe malul drept, la poalele dealului Ciobanii, se împreună cele două brațe ale Dunării. VLAHUȚĂ, O. A. II 122.
BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membrul superior al corpului omenesc; (prin restricție) partea de la umăr până la încheietura mâinii; partea de la umăr până la cot. ♦ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ♦ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva, spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva) în brațe = a proteja, a apăra, a lăuda (pe cineva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (La pl.) Muncitori. Mii de brațe trebuie acolo, nu șagă (CREANGĂ). 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). Brațul balanței. 5. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. – Lat. brachium.
braț s. n., pl. bráțe
braț s. n., pl. bráțe
BRAȚ s. 1. (ANAT.) mână, (înv. și reg.) brâncă. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificație, (pop.) crac. (~ al unei ape curgătoare.) 3. (TEHN.) pârghie. (~ al unei balanțe.) 4. (TEHN.) crac, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 5. (TEHN.) chingă, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul coșului morii.) 6. v. bată. 7. (TEHN.) furcă, mână, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de țesut.)
BRAȚ s.n. (Mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziție față de direcția vântului. [Var. bras s.n. / < engl. brace, fr. bras].
BRAȚ s. n. 1. (mar.) manevră curentă care servește la brațarea vergilor. 2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mișcare sau poartă o sarcină. 3. distanța dintre un punct și linia de acțiune a unei forțe. (< engl. brace, fr. bras)
braț (bráțe), s. n.1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot și umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde și duce în brațe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificație a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcțiile brațului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de țesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părțile cleștelui etc. – Mr., megl. braț, istr. brǫț. Lat. brachium (Pușcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. brațetă, s. n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brățaț, s. n. (rar., lungime a unui braț); brățiș, adv. (corp la corp); îmbrățișa, vb. (a strînge în brațe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent.
BRAȚ ~e n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr și cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ține în ~e. A prinde în ~e. ◊ A strânge în ~e a îmbrățișa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucișate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie și plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu brațele. Un ~ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, mașini etc., care se aseamănă prin formă și funcție cu brațul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificație a unui curs de apă. /<lat. brachium
braț n. 1. membrul superior care începe dela umăr și se termină la mână (la om și la vertebrate); 2. cât poate purta un braț sau amândouă: un braț de lemne; 3. parte îngustă de mare: Dunărea se desparte în trei brațe; 4. fig. putere: brațul lui D-zeu. [Lat. BRACHIUM].
braț n., pl. e (lat. brachium, pop. brácium, d. vgr. brahion; it. braccio, pv. braiz, fr. cat. bras, sp. brazo, pg. braço). Mîna de la umăr pînă la unghiĭ. Cantitatea pe care o pot purta brațele: un braț de lemn. Ramificațiune de fluviŭ, de mare (numit și crac). Fig. Muncă: a trăi din brațele sale. Putere: brațu luĭ Dumnezeŭ. Vigoare: tot cedează brațuluĭ luĭ. A primi cu brațele deschise, a primi cu bucurie. A sta cu brațele încrucișate, a nu avea nimic de făcut. În brațe, cu ajutoru brațelor: a ținea un copil în brațe. La braț saŭ braț la braț, ținîndu-te de brațu altuĭa: a te plimba cu cineva la braț. – Se zice greșit și în brațele meŭ, ca în spatele meŭ, pin confuziunea f. pl. în e cu m. orĭ n. sing. în e.
BRAȚ s. 1. (ANAT.) mînă, (înv. si reg.) brîncă. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificație, (pop.) crac. (~ al unei ape curgătoare.) 3. (TEHN.) pîrghie. (~ al unei balanțe.) 4. (TEHN.) crac, margine, mînă, mîner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 5. (TEHN.) chingă, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmezîș. (~ la podul coșului morii.) 6. (TEHN.) bată, băteală, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, mînă, spetează. (~ la războiul de țesut.) 7. (TEHN.) furcă, mînă, stîlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de țesut.)
QUAMLIBET INFIRMAS ADIUVAT IRA MANUS (lat.) mânia dă putere chiar și brațelor slabe – Ovidiu, „Amores”, I, 7.
a lua în brațe expr. 1. a lăuda, a apăra, a susține (pe cineva sau ceva) 2. a se lovi (de un stâlp, un copac etc.)
a sta cu brațele încrucișate expr. 1. a fi pasiv / comod / nepăsător.
a-l lua pe „nu” în brațe expr. 1. a refuza categoric să facă un lucru. 2. a nega cu încăpățânare un lucru, chiar împotriva evidenței.

braț dex

Intrare: braț
braț substantiv neutru