brădățel definitie

7 definiții pentru brădățel

brădățél sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: brădet + -el] 1-2 (Reg) Brădet mic sau tânăr. 3 (Bot; reg) Coada șoricelului. 4 (Bot; Mar) Părul porcului (Juncuc compressus).
BRĂDĂȚEL, brădățele, s. n. (Reg.) Brădet mic, tânăr. – Brădet + suf. -el.
BRĂDĂȚÉL, brădățele, s. n. (Reg.) Brădet mic, tânăr. – Brădet + suf. -el.
BRĂDĂȚÉL, brădățele, s. n. (Rar) Brădet mic, tînăr. Descălecată și-și adăpostiră caii într-un brădățel din apropiere. SADOVEANU, F. J. 373.
BRĂDĂȚÉL, brădățele, s. n. (Reg.) Brădet mic, tânăr. – Din brădet + suf. -el.
brădățél (reg.) s. n., pl. brădățéle
brădățél s. n., pl. brădățéle

brădățel dex

Intrare: brădățel
brădățel substantiv neutru