16 definiții pentru brăcuit
brăcui vt [At: ȘEZ. V 39/2 / Pzi: ~iesc / E: ucr бpaкyвaти] (Reg) 1-2 A selecta și separa lucrurile (obiectele, părțile) bune de cele rele. 3 (Pex) A răvăși. 4 (Pex) A deteriora. brăcuít2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~ e / E: brăcui] (Reg) 1 Selectat2. 2 Deteriorat. brăcuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~~ uri / E: brăcui] (Reg) 1-4 Brăcuire (1-4). BRĂCUÍ, brăcuiesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun;
p. ext. a răvăși, a deteriora. –
Brac2 +
suf. -ui.
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te,
adj. (
Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. –
V. brăcui. BRĂCUÍ, brăcuiesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun;
p. ext. a răvăși, a deteriora. –
Brac2 +
suf. -ui.
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te,
adj. (
Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. –
V. brăcui. BRĂCUÍ, brăcuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun.
2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun;
p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (
Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lâsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643.
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te,
adj. Care a devenit brac; din care au rămas bracurile; stricat, deteriorat, răvășit. Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari.
EMINESCU, O. I 134. BRĂCUÍ, brăcuiesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun;
p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din
brac2. BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te,
adj. Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile; stricat, răvășit. –
V. brăcui.
brăcuí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. brăcuiésc,
imperf. 3
sg. brăcuiá;
conj. prez. 3 să brăcuiáscă
brăcuí vb., ind. prez. 1 și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. brăcuiáscă brăcuì v.
1. a alege bracurile;
2. a lepăda ca netrebnic;
3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure.
brăcuit a.
1. netrebnic: printre tomuri brăcuite așezat și el un brac EM.;
2. cu copacii tăiați: păduri brăcuite.
brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.
Brăcuit dex online | sinonim
Brăcuit definitie
Intrare: brăcui
brăcui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a