brăcuit definitie

2 intrări

16 definiții pentru brăcuit

brăcui vt [At: ȘEZ. V 39/2 / Pzi: ~iesc / E: ucr бpaкyвaти] (Reg) 1-2 A selecta și separa lucrurile (obiectele, părțile) bune de cele rele. 3 (Pex) A răvăși. 4 (Pex) A deteriora.
brăcuít2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~ e / E: brăcui] (Reg) 1 Selectat2. 2 Deteriorat.
brăcuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~~ uri / E: brăcui] (Reg) 1-4 Brăcuire (1-4).
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. (Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. – V. brăcui.
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. (Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. – V. brăcui.
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lâsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643.
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. Care a devenit brac; din care au rămas bracurile; stricat, deteriorat, răvășit. Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari. EMINESCU, O. I 134.
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din brac2.
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile; stricat, răvășit. – V. brăcui.
brăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 să brăcuiáscă
brăcuí vb., ind. prez. 1 și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. brăcuiáscă
brăcuì v. 1. a alege bracurile; 2. a lepăda ca netrebnic; 3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure.
brăcuit a. 1. netrebnic: printre tomuri brăcuite așezat și el un brac EM.; 2. cu copacii tăiați: păduri brăcuite.
brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.

brăcuit dex

Intrare: brăcui
brăcui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: brăcuit
brăcuit adjectiv