brăcuire definitie

2 intrări

16 definiții pentru brăcuire

brăcui vt [At: ȘEZ. V 39/2 / Pzi: ~iesc / E: ucr бpaкyвaти] (Reg) 1-2 A selecta și separa lucrurile (obiectele, părțile) bune de cele rele. 3 (Pex) A răvăși. 4 (Pex) A deteriora.
brăcuíre sf [At: I. IONESCU, D. 172 / Pl: ~ri / E: brăcui + ~ re] (Reg) 1-2 Selectare și alegere a părților bune de cele rele Si: brăcuit (1), brăcuitură. 3 Răvășire. 4 Deteriorare.
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. – V. brăcui.
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. – V. brăcui.
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lâsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643.
BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. Acțiunea de a brăcui.
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din brac2.
BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui.
brăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 să brăcuiáscă
brăcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. brăcuírii; pl. brăcuíri
brăcuí vb., ind. prez. 1 și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. brăcuiáscă
brăcuíre s. f., g.-d. art. brăcuírii; pl. brăcuíri
brăcuì v. 1. a alege bracurile; 2. a lepăda ca netrebnic; 3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure.
brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.

brăcuire dex

Intrare: brăcui
brăcui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: brăcuire
brăcuire substantiv feminin