brấu sn [At: COD. VOR. 27/3_4 / Pl: ~âie / E: nct] 1 Cingătoare lată purtată de țărani. 2 (Mol) Plăcinte cu poalele-n - Plăcinte din bucăți pătrate de aluat ale căror capete se aduc peste umplutura de brânză. 3 (îc) Legătura ~lui Brațele morii. 4 (Înv; îc) ~l ars Zonă fierbinte. 5 (îc) Târâie~ Om delăsător, pe care nu se poate pune bază. 6 (Pan) Chingă cu care se coboară sicriul în groapă. 7 Ornament vopsit sau aplicat, în formă de dungă (lată, de altă culoare) ce înconjoară, ca un brâu, pereții, ușile, ferestrele. 8 (Dlg) Bară orizontală la mijlocul peretelui. 9 (Agr) Partea de mijloc a unei clăi. 10 (Pop) Curcubeu. 11 (Pex) Parte a corpului situată între șolduri și torace Si: mijloc. 12 Dans țărănesc la care jucătorii se apucă, pe la spate, cu mâinile de brâiele vecinilor Si: horă de brâu. 13 Muzica după care se dansează brâul (12). 14 Șanț muntos sau deluros. 15 (Bot; reg) împărăteasă (Bryonia dioica). 16 (Bot; reg; îc) ~ l-Maicii Domnului Iarbă albă (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; reg; îc) ~l vântului Brădișor (Lycopodium clavatum).

BRẤU, (I) brâie, (II) brâuri, s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (I 1); mijloc. 3. Ornament care înconjoară ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brấnă s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.

BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri, s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.

BRÎU, brîie, s. n. I. 1. Cingătoare lată (purtată de obicei de țărani și țărance), făcută dintr-o țesătură de lînă (mai rar de in, de mătase) sau din piele. Purta strai de mătasă fără brîu. SADOVEANU, N. P. 272. [Scamatorul] începea să-și scoată de la brîu săbiile lucitoare. SAHIA, N. 66. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. ◊ Poale-n brîu sau plăcinte poale-n brîu = plăcinte făcute din bucăți pătrate de aluat, ale căror capete se aduc peste umplutura de brînză. A intrat in foișor... îmbujorată la obraz și purtînd un chersin de plăcinte poale-n brîu chiar atunci scoase din cuptor. SADOVEANU, N. P. 55. ◊ Expr. A sta cu mîinile în brîu = a sta inactiv, a nu face nimic. ♦ Cingătoare lată (roșie, albastră sau neagră) pe care o poartă preoții, ca semn al unui grad ierarhic. ♦ Fig. Cerc. Flăcăii, făcînd brîu împrejurul carului, jucau de duduia pămîntul. BUJOR, S. 35. ♦ Fig. Dungă. Cînd plouă, vara, cîteodată, Un brîu de foc pe cer s-arată, Iar noi îi zicem curcubeu. COȘBUC, P. I 125. 2. Partea corpului pe care o încinge brîul; mijloc. Se întorsese către doamna Vorvoreanu și n-o privea în ochi, ci mai jos, către brîu. DUMITRIU, B. F. 147. Crescuseră [holdele] încît ajungeau omului pînă la brîu. CAMILAR, TEM. 48. [Cînepa] era crudă și pînă la brîu de înaltă. CREANGĂ, O. A. 57. ◊ Fig. La brîu se arăta, trufașă, o călimară de tinichea. PAS, L. I 20. ◊ (Mai ales în loc. adv.) Pînă la (sau în) brîu = pînă la mijloc. Tăbăcarii munceau goi pînă la brîu. PAS, L. I 70. M-am cufundat [în lac] pînă la brîu. SADOVEANU, N. F. 59. Arde grîu-n flăcări pîn’ la brîu crescut. MACEDONSKI, O.I 187. ◊ Expr. A fi cu cuțitul la brîu = a fi arțăgos. 3. Ornament constituit dintr-o dungă colorată, trasă orizontal de-a lungul pereților sau înconjurînd ușile și ferestrele (v. bordură, chenar); ornament în relief (făcut din tencuială sau cioplit în piatră) care încinge zidurile exterioare ale unei clădiri sau încadrează ușile și ferestrele (v. mulură, ciubuc). Ferestrele mici, unele din ele numai dintr-un geam, iar de jur împrejurul lor și a prispei a tras gospodina casei brîie albastre și roșii. PĂUN-PINCIO, P. 116. ♦ Fig. Cu badana de foc pe cer Apusul trage brîie. LESNEA, I. ♦ Pervaz, părcan. Dan, în picioare, rezemat de brîul ferestrei își stăpinește respirarea ca să n-o deștepte. VLAHUȚĂ, O. A. III 130. 4. Lanț, șir. Brîu de coline. II. Numele unui dans popular la care jucătorii se prind, pe la spate, cu mîinile de brîiele vecinilor, sau își pun mîinile pe umerii vecinilor de joc; p. ext. melodia acestui dans. Scripcarul isprăvește brîul cu trăsătură lungă de arcuș. BUJOR, S. 101. ◊ Brîul de mină, brîul de doi, brîul nevestei, brîul ursăresc = varietăți ale dansului descris mai sus. – Pl. și: brîuri (SP. POPESCU, M. G. 87), (rar) brîne (HOGAȘ, DR. II 130).

TÎRÎIE-BRÎ́U s. m. Om de nimic, golan; pierde-vară. Ce ești tu? Stăpîn în sat? Ești un tîrîie-brîu, un nenorocit care muncești din mila noastră, pe o lotcă de-a noastră. DUMITRIU, P. F. 43. N-ai nimic a aștepta de la dînsul. E un calic ș-un tîrîie-brîu. SADOVEANU, O. II 468. Degeaba s-a mai străduit și bietu tată-său să-l poarte pe la învățături și cînd colo... el e un tîrîie-brîu. MIRONESCU, S. A. 135. Un tîrîie-brîu care-și bate gioc de toată lumea. ALECSANDRI, T. 826.

BRÂU, brâie, s. n. I. 1. (Adesea fig.) Cingătoare lată, de lână, de piele, de mătase etc., pe care o poartă țăranii. ◊ (Plăcinte) poale-n brâu = plăcinte făcute din bucăți pătrate de aluat, la care colțurile se întorc peste umplutura de brânză. ◊ Expr. A sta cu mâinile în brâu = a nu face nimic. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic; cingătoare la fel cu odăjdiile purtată în timpul slujbei de preoți și arhierei. 2. Partea corpului pe care o încinge brâul (1); mijloc. 3. Ornament colorat sau în relief care înconjură ușile și ferestrele sau încinge un zid; p. ext. dungă. ♦ Fâșie de teren acoperită cu iarbă care străbate un perete de stâncă. 4. Șir, lanț. Brâul munților. II. (Cor.) Brâuleț (2). – Comp. alb. bres, brezi.

brâu2 (dans) s. n., art. brấul; pl. brấuri

brâu1 (cingătoare, parte a corpului, ornament, șir) s. n., art. brâul; pl. brấie

poále-n-brấu (plăcintă) s. f. pl.

!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu

brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri

brâu (cingătoare, parte a corpului omenesc, ornament, șir) s. n., art. brâul; pl. brâie

poále-n-brâu s. f. pl.

târâie-brâu s. m. invar.

brâu (cingătoare) s. n., pl. brâie / brâne

BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. și Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleț. 4. v. dungă. 5. v. lanț.

BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.

BRÂUL-COSÂNZÉNII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

BRÂUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

BRÂUL-MAICII-DÓMNULUI s. v. curcubeu.

BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

BRÂUL-VÂNTULUI s. v. piedicuță.

TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.

brîu (-îie), s. n. – 1. Cingătoare. – 2. Ornament, friză, mulură. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care dansează se țin de talie. – Var. a pl. brîuri și (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, bărnu, megl. brǫn. Lat. brandeum „pînză de in” și „bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat. pannus „pînză”, pînă s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um „bandă, cingătoare” și pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menționează prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez „cingătoare” (alb. mbren „a încinge”), și din a doua rom. pînză. Atît alb. cît și rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradițional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusă de Meyer 46 și Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. conține un suf. diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. și brînză, pînză. Pierderea lui n (păstrat în pl. brîne și în der.) se repetă în condiții identice în grîu și frîu, și este greu de explicat, cf. grîu. Der. brînă, s. f. (friză), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s. m. (frînghier); brîier, s. n. (tipar pentru muluri); brîneț (var. bîrneață, bîrniță), s. n. (curea; cingătoare; fîșie); brînișor, s. n. (curea; cordon); bîrnaș (var. bărnaș, bărnaci), s. n. (șiret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).

BRÂU2 ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

BRÂU1 ~ie n. 1) Fâșie din piele sau din alt material care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. * A fi cu cuțitul la ~ a fi foarte bătăuș. 2) Fâșie lată, confecționată, de obicei, din lână colorată, făcând parte din costumul național. 3) Fâșie lată purtată de preoți, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre șolduri și coaste; mijloc; talie; cingătoare. * A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brățară. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

brâu (pl. brâne și brâe) n. 1. cingătoare mai lată de lână colorată; 2. mijlocul însuș: cu barba până la brâu; 3. coroană ce încinge pereții sau o coloană; 4. joc plin de vioiciune și însuflețire: cântați brâul, lăutari! 5. fig. dungă: brâie de lumină. [Origină necunoscută].

brîŭ n., pl. brîĭe, brîurĭ, și brîne ca frîu. (vsl. brŭnĭa, chĭurasă. V. bîrneț). Cingătoare de pînză lată și învîrtită de maĭ multe orĭ în prejuru corpuluĭ: ĭ-a crescut barba pînă la brîŭ, apa le venea pînă la brîŭ. Un fel de dans și o melodie țărănească. Dungă în prejuru uneĭ case orĭ uneĭ coloane. Orĭce dungă în general: brîĭe de lumină. Munt. Podină la stog, baza clăiĭ de jos pînă unde începe conu. V. chimir.

BRÎU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftur, (reg.) brînaci, (Ban. și Bucov.) frînghie. (Cu ~ se strînge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grîul îi venea pînă la ~.) 3. brîuleț. (~ este numele unui dans popular.) 4. dungă, (pop.) vîrstă. (Casa avea un ~ albastru.) 5. lanț, șir, șirag. (~ Carpaților.)

brîul Maicii-Domnului s. v. CURCUBEU.

brîul-cerului s. v. CURCUBEU.

brîul-Cosînzenii s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI. CURCUBEU.

brîul-lui-Dumnezeu s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI. CURCUBEU.

brîul-popii s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI. CURCUBEU.

brîul-vîntului s. v. PIEDICUȚĂ.

TÎRÎIE-BRÎU s. pierde-vară, (reg.) suflă-n-vînt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)

brâul, categorie de jocuri* populare românești, răspândite pe ambele versante ale Carpaților sudici și orientali precum și în Câmpia Dunării. Sunt jocuri de bărbați sau mixte, executate în formație de semicerc sau linie, cu brațele pe umeri sau prinse în cingătoarea vecinului ori în lanț încrucișat (în față sau în spate). În cadrul categoriei se pot deosebi 3 tipuri de joc: a) b. carpatice – b. drept (b. pe opt), b. muscelean (b. pe șase, bugheanul), b. transilvănean (danțul), corăghește* – au ritm binar* sincopat cu motive* de 2 și 3 măsuri – și diverse variante (I, 1) melodice; se joacă în tempo (2) vioi și cuprind figuri de virtuozitate alcătuite din mișcări complexe, care alternează cu plimbări line, executate de obicei la comandă; b) brâulețele oltenești – brâulețul, galaonul*, polocsia, trei păzeș te*, troaca – au ritm binar și diverse variante melodice; mișcarea este rapidă cu pași mărunți încrucișați, bătăi și fluturări ale gambelor executate pe loc sa u cu mici deplasări bilaterale ori înainte-înapoi; c) b. bănățene – b. bătrân (pre loc*) cu ritm asimetric 7/16 și b. pădurenesc (ritm binar), roata oșenească – b. nou (b. hoților, b. borlovenilor, b. lui Tudor, b. zărvenilor, poșovaica*, momirul* etc.) – are ritm binar dactilic* iar fiecare variantă melodie proprie. Mișcarea este rapidă cu pași mărunți, încrucișați și arcuiți pe timpul 1 precum și cu îngenuncheri, mici sărituri, fluturări și rotiri ale gambelor.

brấu, brâie, s.n. – 1. Cingătoare: „Așa m-o cuprins doru, / Cum m-aș strânge cu brâú” (Papahagi, 1925: 207). 2. Talie, mijlocul trupului. 3. (la morile de apă) Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor (Felecan, 1983). 4. Curcubeu. – Et. nec. (Șăineanu, MDA); din alb. bres, brezi (DLRM, DEX); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich); cf. alb. bres, brezi „brâu; generație”; din i.-e. *b(h)er, *bh(e)re-n- „dungă, fâșie, margine proeminentă”, de unde tema *brenu-, *branu- (Russu, 1970). Cuv. rom. > magh. bernyesz „brâu de lână”.

brấu, brâie, s.n. – 1. Cingătoare: „Așa m-o cuprins doru, / Cum m-aș strânge cu brâú” (Papahagi 1925: 207). 2. Talie, mijloc. 3. (la morile de apă) Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor (Felecan 1983). – Cuvânt autohton; cf. alb. bres, brezi; „Cuvintele rom. și alb. sunt forme paralele de obârșie indo-europeană, recunoscându-se că pentru brâu e necesar și admisibil un *brenu-, *branu-” (Russu 1981: 273). La fel, Rosetti, Miklosich, Philippide.

a fi de brâu cu cineva expr. a fi în relații foarte apropiate cu cineva.

a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.

a sta cu toporul în / la brâu expr. a fi certăreț, a fi pus pe ceartă.