boz1 sm [At: MOXA 348/30 / Pl: ~i / E: vsl бoзи] (Iuz) Divinitate păgână Si: idol.

boz2 sm [At: DA / V: ~iu, ~ ie, bojiu / Pl: boji / E: ucr бoзŭ] 1 Plantă erbacee, cu miros neplăcut, cu flori albe, cu frunze despicate și cu fructe negre (Sambucus ebulus). 2 (Reg; îe) A tăia boji Ia câini A nu face nici o treabă, pierzând vremea.

BÓZ, boji, s. m. Plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori albe și cu fructe negre; bozie (Sambucus ebulus). – Cf. ucr. boz, bg. băze, magh. bodza.

BOZ, boji, s. m. Plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori albe și cu fructe negre; bozie (Sambucus ebulus). – Cf. ucr. boz, bg. băze, magh. bodza.

BOZ, boji, s. m. Plantă erbacee, mare, cu miros neplăcut, care are flori albe și fructe mici, negre (Sambucus ebulus). Semănat-am, semănat, Ca să crească rod bogat, Rodul mult și bobul plin Fără boji și mărăcini. FRUNZĂ, S. 43. Vița de vie tot învie, Iară vița de boz tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. ◊ Expr. A tăia boji la cîini = a pierde vremea, a nu avea nici o ocupație; a tăia frunză cîinilor. – Pl. și: bozi (PREDA, Î. 137).

BOZ, boji, s. m. Plantă erbacee cu miros neplăcut, care are flori albe și fructe negre (Sambucus ebulus). – Bg., ucr. boz.

boz s. m., pl. boji

boz s. m., pl. boji

BOZ s. (BOT.; Sambucus ebulus) bozie, (înv. și reg.) soc mic.

BOZ s. v. divinitate, dumnezeu, idol, spânz, zeitate, zeu.

boz (-zi), s. m. – (Înv.) Idol, zeu păgîn. – Var. boză, boază. Sl. bozĭ, pl. de la Bogŭ „Dumnezeu” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Berneker 111).

boz (-zi), s. m. – Călin, Sambucus ebulus, Ebulum humile. – Var. bozie, boziu, boj. Mr. iboz, megl. boz. Sl., cf. bg. băzie, rus. boz; dar nu apare etimonul slav (cf. Meyer, Neugr. St., II, 19). V. și ngr. βούζιον, alb. vuzë, mag. bodza.

BOZ boji m. Plantă erbacee umbeliformă, toxică, cu miros neplăcut, cu flori albe și cu fructe negre. /<ucr., bulg. boz

boz (bozie) m. soc mic cu floricele albe ce se prefac în bobițe negre; plantă cu proprietăți purgative, joacă un rol și în medicina populară (Sambucus ebulus). [Rut. BOZ].

2) boz m., pl. bojĭ (rus. boz, d. vsl. bg. bŭzŭ; ung. boz. V. dîrmoz). Un fel de soc care are puternice proprietățĭ purgative și din care se face ceaĭ de tuse (sambúcus ébulus și ébulum húmile). – În Munt. bozlŭ.

1) boz m., pl. bojĭ (vsl. bogŭ, pl. bozi, zeŭ). Vechĭ. Idol.

BOZ s. (Bot.; Sambucus ebulus) bozie, (înv. și reg.) soc mic.

boz s. v. DIVINITATE. DUMNEZEU. IDOL. SPÎNZ. ZEITATE. ZEU.

BOZ, Lucian (1908-2002, n. Hîrlău), critic literar român. Stabilit în Australia. Studii și analize istorico-critice („Eminescu. Încercare critică”, „Anii literari ’30”). Medalioane literare („Cartea cu poeți”); nuvele („Moartea albastră”).

BOZ subst. (bozie, boziu) plantă, cf. și sl. ьoзя plural < ьoг „zeu”. 1. Boz, -ea (Dm). 2. Boza b. (Mar; Buc); – spătar (RI XV 162). 3. Bozan Ion. 4. Bozie b. (Ștef); Boziu b. (16 B V 208); – P. stăpîn pe satul Bozianii 1537 mold (C Răz 9); Bozi/eni, -oru ss. 5. Boziaș b. (Ard). 6. Bozău, T. (Isp III1). 7. Bozoc t. (Cat mold II). 8. Bozolea 1610 (Cat mold I). 9. Cf. Bozum, D. (17 A V 371).

Sambucus ebulus L. « Boz ». Specie care înflorește vara. Flori albe-roz (caliciul cu 5 dinți scurți, corolă rotundă, 5 petale, 5 stamine cu antere roșietice). Frunze cu pînă la 13 foliole ovat-lanceolate, xoînă la 15 cm lungime, dințate. Plantă erbacee, perenă, pînă la 2 m înălțime, tulpină dreaptă. Fruct, bacă neagră.