Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
O definiție pentru bourdon
faux-bourdon (cuv. fr. [fo burdõ], „bas fals”; engl. faburden; it. falso bordone), manieră primitivă de polifonie* (sec. 14-15) realizată prin terțe* și sexte* paralele. Își are originea în Anglia, în polif. pop. prin terțe (gymel*), polif. care a pătruns apoi în practica improvizatorică a muzicii religioase. Prin suprapunerea a două terțe* pe sunetele unui cantus firmus* se produc trisonuri (v. acord) în stare directă, răsturnate* cu ocazia execuției, în sextacorduri, datorită transpunerii vocii (2) inferioare cu o octavă* mai sus, de unde denumirea de „bas fals”. Reprezentând a treia etapă de improvizație* polif. pe un c. f. – după cea a organum*-ului sec. 9-11 cu paralelismul consonanțelor* perfecte și după cea a discatatului (I, 2) sec. 12-13 cu predominanța mișcării contrare – f. denumit de teoreticienii vremii „discantus englez” sau (lat.) modus anglicorum, introduce în tehnica polif. paralelismul* consonanțelor imperfecte (terța și sexta), tratate până atunci ca disonanțe*. Din Anglia f. este preluat de compozitorii flamanzi (Dufay, Binchois) care îl perfecționează prin combinarea variată a intervalelor* și a mișcării vocilor. În sec. următoare, termenul f. își pierde vechea semnificație; în epoca palestriniană (sec. 16) devine sinonim cu tratarea acordică, iar în epoca barocului* el denumește o psalmodie* improvizatorică pe un punct de orgă [v. pedală (2)].
Bourdon dex online | sinonim
Bourdon definitie
Intrare: bourdon
bourdon
