botei definitie

2 intrări

40 definiții pentru botei

bótă4 sf [At: DN2 / E: fr botte, it botta] Lovitură de scrimă cu floreta sau cu sabia.
bótă1 sf [At: I. CR. II, 163 / V: boată, bot2 sn / Pl: ? / E: bg бoтa] 1 Vas de lemn de brad înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele cu funduri elipsoide (dintre care unul are o vrană), care este purtat cu ajutorul unei sfori legate de o doagă prevăzută cu două găuri. 2 (Trs) Doniță.
bótă2 sf[At: MARIAN, T. / V: boată, ~ teț sn / Pl: ~te / E: mg bot] 1 (Mol: Buc; Trs de Nord) Bâtă. 2 (Pex) Lovitură de bâtă. 3 (Îs) ~ drumului Om care se află numai pe drumuri, mergând mult.
bótă3 sf [At: JIPESCU, ap. ZANE, P. III, 483 / V: boată / Pl: ? / E: ns cf it boto, mg buta] (Pop; îe) A nu ști ~ A nu ști nimic.
botéi sn [At: H III, 280 / V: ~eu / Pl: ? / E: nct] Turmă de oi sau de cârlani alcătuită din mai multe ciopoare.
BÓTĂ1, bote, s. f. 1. Vas din doage de lemn înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele, cu o mică deschidere pe capacul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice. 2. (Reg.) Doniță. – Et. nec.
BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) Bâtă. – Din magh. bot.
BOTÉI, boteie, s. n. (Reg.) Cârd, ciopor (de oi, de cerbi etc.). – Et. nec.
BÓTĂ1, bote, s. f. 1. Vas din doage de lemn înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele, cu o mică deschidere pe capacul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice. 2. (Reg.) Doniță. – Et. nec.
BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) Bâtă. – Din magh. bot.
BOTÉI, boteie, s. n. (Reg.) Cârd, ciopor (de oi, de cerbi etc.). – Et. nec.
BÓTĂ1, bote, s. f. 1. Vas de lemn, înalt ca o cofă și înfundat la amîndouă capetele, cu o mică deschizătură în fundul de deasupra și care servește pentru a duce apă la cîmp sau pentru a păstra băuturi alcoolice. V. fedeleș. Am o botă plină cu apă rece. PREDA, Î. 12. 2. (Mai ales în Transilv.) Doniță, cofă. într-o mînă ținea o botă cu păstrăvi vii, proaspeți și zglobii, pescuiți în părîul spumegos. ODOBESCU, S. III 212. Dimineața se scula, Pe ochi negri se spăla Și frumos se pieptăna, Botele-n mînă lua. BIBICESCU, P P. 263. – Variantă: (1) boátă (STANCU, D. 187) s. f.
BÓTĂ2, bote, s. f. (Mold., Bucov., Transilv. de nord) Bîtă. Făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea pin lume. SBIERA, P. 195. E destul o botă la un car cu oale. ◊ Expr. A da cu bota în baltă = a da cu bîta în baltă, v. baltă. A nu ști botă = a nu ști nimic.
BÓTĂ1, bote, s. f. 1. Vas de lemn, înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele, cu o mică deschidere în fundul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice. 2. (Reg.) Doniță.
BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) Bâtă. – Magh. bot.
BOTÉI, boteie, s. n. Cârd, ciopor (de oi, de cerbi etc.).
bótă (reg.) s. f., g.-d. art. bótei; pl. bóte
botéi (reg.) s. n., pl. botéie
bótă (vas de lemn, bâtă) s. f., pl. bóte
botéi s. n., pl. botéie
BÓTĂ s. v. bâtă, ciomag, cofă, doniță, măciucă.
BOTÉI s. v. cireadă, turmă.
BÓTĂ s.f. Lovitură de scrimă cu floreta sau cu sabia. [< fr. botte, it. botta].
BÓTĂ s. f. lovitură la scrimă cu floreta sau cu sabia. (< fr. botte)
bótă (bóte), s. f.1. Butoi, ciubăr. – 2. Vas de lemn, doniță. – Var. boată. Cuvînt romanic (it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filieră orientală (ngr. μπότης, alb. bote „urcior”, bg. bota „vas de lemn”). După Miklosich, Lexicon, 49, din sl. bŭtarŭ „vatră”, „doagă”; pare însă cuvînt târziu în sl. Din per. buta „vatră”, după Popescu-Ciocănel 16. – Der. botar, s. m. (dogar); botcă, s. f. (celulă de fagure în care se dezvoltă matca; scobitură în trunchiul unui copac).
bótă s. f. – Pic, strop, nimic. Mag. bőtő, de la betű „literă” (Bogrea, Dacor., III, 728); cf. bechi. DAR trimite eronat la it. boto „stupid” sau megl. buta „tont”.
bótă (bóte), s. f. – Băț, toiag, par. – Var. boată. Mag. bot (DAR), din sl. bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui bîtă. Se folosește în Mold. și Trans.Der. botaș, s. m. (hăitaș); botcă, s. f. (bobîrnac), pe care DAR îl derivă de la botă „butoi”; botei (var. botău), s. n. (turmă), pus în legătură de Diculescu, Elementele, 444, cu gr. βότον, și cu botă de Drăganu, Dacor., VI, 263; botie, s. f. (inflorescență).
BÓTĂ1 ~e f. Lovitură de scrimă dată cu floreta sau cu sabia. /<ung. bot
BÓTĂ2 ~e f. Vas din doage, înfundat la ambele părți, având o mică deschizătură la capac, folosit pentru transportarea și păstrarea lichidelor. /Orig. nec.
botă f. 1. vas de lemn înfundat în care plugarii țin apă de băut pe câmp; 2. butoiaș: o botă cu păstrăvi OD. [V. bute].
botău n. bâtă ciobănească: și oile cu botăul le mână POP. [Dial. Tr. botă = rus. BOTŬ (cf. bâtă)].
2) bótă f., pl. e (ung. bot, bîtă, d. vsl. bŭtŭ, sceptru). Nord. Bîtă. – Și boată (Ban.).
1) bótă f., pl. e (rudă cu bute. D. rom. vine bg. bota, putinică de ținut ĭaurt. și poate și alb. bóte, urcĭor, care poate fi și it.). Munt. Mold. Fedeleș, putinică cu capac și cu fundu eliptic de dus apă la cîmp ținînd-o atîrnată. Trans. Doniță (cofă) de dus apa. – În Olt. boată (cu capac și fund eliptic).
botéĭ n., pl. eĭe. Vest și nord. Cĭopor, turmă: boteĭu trecea de suta de oĭ (Sov. 168). Cîrd: ce găscă de tîrg? Da n’am eŭ boteĭele mele? (Neam. Rom. Pop. 2, 142).
bo s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COFĂ. DONIȚĂ. MĂCIUCĂ.
botei s. v. CIREADĂ. TURMĂ.
în botă v. fecioreasca.
bótă, bote, s.f. – Băț, toiag, par. ♦ (onom.) Bota, nume de familie frecvent în Maramureș, preponderent în zona Copalnic-Tg. Lăpuș (Răzoare, Suciu de Sus, Cernești), dar și Codru (Oarța de Jos) (2.019 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Botiș, nume de familie frecvent în zona Lăpuș, preponderent în loc. Cernești. – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (< sl. bŭtŭ „sceptru”) (Scriban, DLRM, DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER); cuv. autohton (Philippide).
botéi, boteie, s.n. – (reg.) Turmă mică de oi (nordul Transilvaniei, Maramureș și Moldova, v. ALR, 1956: 390). „Grup de oi, în număr de 100-150” (Morariu, 1937: 135); „În general, în grija unui păcurar bun intrau circa 80 de oi cu lapte. La un botei (150-200 de oi) se angajau trei oameni: un păcurar, un ajutor de păcurar și un băiat. O stână era formată din 5-7 boteie” (Dăncuș, 1986). – Et. nec. (MDA, NDU).
botéi, -e, s.n. – Turmă mică de oi. Termen atestat doar în nordul Transilvania, Maramureș și Moldova (ALR 1956: 390). „Grup de oi, în număr de 100-150” (Morariu 1937: 135); „În general, în grija unui păcurar bun intrau circa 80 de oi cu lapte. La un botei (150-200 de oi) se angajau trei oameni: un păcurar, un ajutor de păcurar și un băiat. O stână era formată din 5-7 boteie” (Dăncuș 1986). – Et. nec. (MDA, NDU).

botei dex

Intrare: botă
botă substantiv feminin
Intrare: botei
botei substantiv neutru