bot definitie

4 intrări

59 definiții pentru bot

bot2 sn vz botă1
bot1 sn [At: ODOBESCU, S. III, 42/279 / Pl: ~uri / E: nct] 1 Parte anterioară alungită a capului animalelor, în care sunt situate nările și gura Cf flit, rât, tid. 2 (Pre; dep) Gură. 3 (Îe) A bea Ia ~ ul calului A bea ultimul pahar, înainte de plecare, în picioare (lângă caii înhămați). 4 (Fam; îe) A da cuiva peste ~ A pune la punct pe cineva. 5 (Fam; îe) A se șterge (sau linge) pe ~ A fi silit să renunțe la ceva. 6 (Fam; îe) A pune pe cineva cu ~ ul pe labe A pune la punct pe cineva (făcându-l de rușine). 7 (Fam; îe) A se întâlni cu cineva ~ în ~ (sau la ~) A se întâlni față-n față și pe neașteptate cu cineva. 8 (Îlav) ~ în ~ în relații de intimitate, sărutându-se. 9 (Pfm; îe) A se pupa (sau linge) în ~ cu cineva A trăi (sau a fi) în mare intimitate (sau prietenie) cu cineva. 10 (Pfm; îe) A da în ~ A cădea (de atâta muncă). 11 (Pfm; îe) A avea caș la ~ A fi tânăr și fără experiență. 12 (La păsări; imp) Cioc gros și mare Si: clonbonț, clonț,plisc. 13 (Orn; îc) -gros Cireșar (Coccothraustes vulgaris). 14 (Orn; îc) -roș Căldăraș (Pyrrbula europea). 15 (Pan) Partea anterioară (și alungită sau ascuțită) a unui obiect. 16 (Fam; îe) A-și băga ~ ul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) A se amesteca în toate. 17 (Îe) A face ~ A se supăra. 18 (Fig) Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect Si: vârf. 19 Partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică.
boț3 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: rs boț] Bucată de parâmă sau de lanț cu care se manevrează lanțurile ancorei.
boț2 sn [At: ZILOT, CRON. / Pl: ~uri / E: nct] Boroboață.
boț1 [At: CANTEMIR, IST. 142 / Pl: ~uri, ~ i / E: mpl *bottium (bottila)] 1 sn Bucată de materie aproximativ rotundă. Cf (reg) bulgăre, cocoloș, bulz, boboloș, gogoloș, golomez, mototol, totoloț. 2 sn (Pop; îe) A face (ceva) ~ A da formă rotundă (cu mâinile). 3 sn (Pop; îe) A face (ceva) ~ A strânge ghem în mâini Si: a mototoli. 4 sn (Pop; îs) ~ cu ochi Om (gras), cu față inexpresivă și cam prostuț. 5 sn Mâncare consistentă căreia i se dă forma rotundă sau ovală Si: bulz Cf cocoloș, dodoc, gâscă, urs. 6 sn (Trs) Pâine mică Si: (reg) pup, donț, țipău. 7 (Abrud) Gălușcă. 8 sm (Lpl; reg) Aluat pentru supă Si: frecăței, pisături. 9 sn (Pan; reg) Nod de ață. 10 sn(Med; pop) Tumoare abdominală. 11 (Nob) Bobiță. 12 (Iht; suspect) Zglăvoacă (Cottus gobio).
BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf. Botul cizmei. 3. Partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.
BOȚ1, boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec.
BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț.
BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.
BOȚ1, boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec.
BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț.
BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară (mai mult sau mai puțin alungită) a capului unor mamifere, cuprinzînd gura și nasul. Vulpea se depărta în grabă, cu botul în pămînt. DUMITRIU, B. F. 14. Bouții apucau iarbă, întindeau boturile după nuiele cu frunze grase. CAMILAR, TEM. 263. A ridicat botul și a ciulit urechile puiul Vidrei. SADOVEANU, N. F. 24. ◊ (Metaforic) Trei-Nasuri s-a încruntat, făcîndu-și bot buzele groase. SADOVEANU, M. C. 35. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, înainte de plecare. Să le mai dea cîte un pahar, să bea la botu calului. ISPIRESCU, I. 105. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune pe cineva) la respect. Aha, strigoii sînt cu botul pe labe! PAS, L. I 110. ♦ (În glumă sau în batjocură) Gură. Alaiul se mișcă la pas, pe ulițele cotite, și în curînd fu înconjurat de o droaie de copii... cu boturile nespălate. SADOVEANU, Z. C. 133. Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea, pe la bot. CREANGĂ, A. 46. ◊ Expr. (Familiar) A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua nădejdea (de la ceva). Ștergeți-vă pe bot despre purcei! CREANGĂ, A. 110. A se întîlni (cu cineva) bot în (rar la) bot = a se întîlni (cu cineva) față în față și pe neașteptate. Într-o dimineață, mă întîlnesc bot la bot cu ursul ist de sub fereastră. ALECSANDRI, T. 1309. A se pupa în bot (cu cineva) = a trăi sau a se afla în mare prietenie și intimitate cu cineva. [Procurorii] se pupă în bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, N. 196. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru, a răspunde cu asprime, a pune la punct. A face bot sau a pune botul = a se supăra, a se bosumfla. ♦ Compus: (fig.) Bot-gros = om lipsit de bună-cuviință, nesimțitor, mitocan. Multe nu prea știu despre bot-grosul ăsta de Rădașcă. SADOVEANU, P. M. 195. ♦ (Impropriu) Cioc (gros și mare), plisc, clonț. Mierliță, mierliță. Pasăre pestriță... La pene ușoară, La bot rotunjoară. TEODORESCU, P. P. 53. 2. Fig. Partea anterioară, ascuțită sau lunguiață, a unui obiect; capăt, vîrf. li repede un bot de cizmă în coaste. STANCU, D. 157. Pulpana... a fost apucată de botul mașinii. CARAGIALE, O. N 146. ◊ Bot de deal = proeminență de teren pe povîrnișul unui deal. Restul [din bucata de ostrov] urcă pe un bot de deal. GALAN, Z. R. 90. Pîndeam, pîndiți de negurile vii, Gîndind la fiecare bot de deal. CAMIL PETRESCU, V. 23. ♦ Prora vaporului. Vaporul făcu un ocol mare, își îndreptă botul încet-încet spre cheiul din față. DUNĂREANU, CH. 199.
BOȚ, boțuri, s. n. (Rar la pl.) Bucată mică, de formă rotundă, dintr-o materie care se poate face bulgăre sau cocoloș. Și tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe un boț de mămăligă cu ceapă... Tu n-ai cunoscut niciodată Dreptul. DEȘLIU, G. 53. [în desagi] avea două-trei cepe și un boț de mămăligă veche. PAS, L. I 34. Vede pe-o Ieșitură un hoț de mămăligă. CREANGĂ, P. 145. Parcă-s un boț de aur. ALECSANDRI, T. 794. ◊ Expr. A face (ceva) boț = a da (unui lucru, cu mîinile) formă rotundă; a strînge, a ghemui, a mototoli. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită și, făcînd-o boț, a zis... CREANGĂ, P. 143. Boț cu ochi = copil mic, prunc. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită, din Humulești. CREANGĂ, A. 71.
BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura și nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie și unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; capăt, vârf. Botul cizmei.
BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore.
BOȚ1, boțuri, s. n. Bucată mică, rotundă, dintr-o materie; cocoloș.
bot s. n., pl. bóturi
boț (pop.) s. n., pl. bóțuri
bot s. n., pl. bóturi
boț (cocoloș, bucată de parâmă) s. n., pl. bóțuri
BOT s. 1. gură, (reg.) mordă, (Ban. și Transilv.) flit. (Câinele apucă hrana cu ~ul.) 2. v. rât. 3. v. vârf. 4. v. proră. 5. pisc, (reg.) botniță, bour. (~ de la luntre.)
BOT s. v. cruce, gură, măsea.
BOȚ s. v. bulz.
BOȚ s. v. măsea.
bot (bóturi), s. n. 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. [1053]
bot (bóturi), s. n.1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. – 2. Bot (de animal). – 3. Cocoașă. Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). Interpretarea expresivă este cea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă; chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș; cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Éléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat că „foarte puțin probabil”, și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în „bont” un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. m. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da o formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); îmbotnița, vb. (a pune botniță); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare a fi fost „plin la față, bucălat”, și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză.
BOT ~uri n. 1) Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura și nasul. * A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, în picioare, înainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului în care se află limba și dinții și care servește ca organ al alimentației și al vorbirii; gură. * A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tăcere (pe cineva). A se șterge pe ~ de ceva a fi nevoit să renunțe la ceva de mult râvnit. A se întâlni (cu cineva) ~ în ~ a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A se pupa în ~ cu cineva a fi în mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din față (ascuțită) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.
BOȚ ~uri n. 1) Bucată sferică de dimensiuni reduse dintr-o materie; cocoloș. ~ de mămăligă. ◊ A face ~ a) a da formă rotundă unui lucru; b) a face să-și piardă integritatea; a mototoli. 2) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mâncare; cocoloș; bulz; bol. /Orig. nec.
bot n. 1. partea capului la câine și alte animale, coprinzând gura și nasul; 2. fam. gură la om; fam. a se șterge pe bot, a nu căpăta un lucru ce dorește; 3. ceea ce seamănă unui bot: botul condeiului, botul cismei, botul luntrei. [Origină necunoscută].
boț n. 1. orice massă rotundă: bulgăre de pământ, cocoloș de zăpadă, bulz de brânză; 2. orice lucru turtit, ghem: făcând mămăliga boț; 3. fig. boroboață. [Origină necunoscută].
bot n., pl. urĭ (cp. cu fr. bout, capăt). Gura animalelor și (fam.) a omuluĭ împreună cu buzele: vulpea are botu acuțit, știuca are botu lat, mierla are botu galben. Fam. Sărutare: dă-mĭ un bot, că nu maĭ pot! Vîrf orizontal: botu corăbiiĭ (prova), al gheteĭ. A da (a cădea, a veni) în bot (de osteneală saŭ alunecînd, ca o vită), a cădea în brînci (V. berbeleacu). A te șterge pe bot, a-țĭ pune pofta’n cuĭ, a-țĭ mărgini pofta. La botu caluluĭ, în grabă, fără să lașĭ calu de bot (de frîŭ): a bea un pahar la la botu caluluĭ. Cu botu pe labe, liniștit, ca cînele după ce l-aĭ bătut. A avea puf (pufușor) pe bot (botișor), a fi vinovat, a fi furat, ca vulpea din fabulă după ce mîncase găina și-ĭ rămăsese pe bot niște puf care trăda ce făcuse. V. tic 1.
boț n., pl. urĭ și (vechĭ, rar azĭ) m. (cp. cu moț maĭ degrabă decît cu it. bosso, bolovan răŭ cĭoplit, bozza, unflătură; pv. bossa, fr. bosse). Est. Grămadă de pastă: un boț de aluat, de brînză, de unt, de mămăligă (care poate fi și umplut cu brînză, bulz). Mototol, ghĭomotoc. Fam. Un boț cu ochĭ, un copilaș. Vest. Chilimoț. V. bulgăre.
bot s. v. CRUCE. GURĂ. MĂSEA.
BOT s. 1. gură, (reg.) mordă, (Ban. și Transilv.) flit. (Cîinele apucă hrana cu ~.) 2. rît, (reg.) flit, mordă, surlă, teflu, tic, zotcă, zurnă, (prin Transilv.) ciort, (prin Maram.) roată, (Mold. și Bucov.) sfîrlă. (~ al porcului.) 3. cap, capăt, cioc, vîrf. (~ al unui obiect ascuțit.) 4. (MAR.) proră, (înv. și reg.) pisc, (înv.) pruă. (~ al unei nave.) 5. pisc, (reg.) botniță, bour. (~ de la luntre.)
BOȚ s. bulz, cocoloș, (pop.) golomoz, (reg.) dodoc, gîscă, urs, (prin Mold.) totoloț. (Un ~ de mămăligă.)
boț s. v. MĂSEA.
BOT partea din față a fuzelajului unei aeronave.
boț, boțuri, s.n. – 1. Cocoloș; obiect rotund, în general. ♦ Un fel de cocă, din aluat, de mărimea unei nuci, folosit de fete pentru ritualul ursitului (Memoria, 2001: 11). 2. Umflătură, bubă, cucui. ♦ (onom.) Boț, nume de familie frecvent în zona Lăpuș (139 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pop. *bottium (bottila) (MDA).
boț, -uri, s.n. – 1. Cocoloș; obiect rotund, în general. Un fel de cocă, din aluat, de mărimea unei nuci, folosit de fete pentru ritualul ursitului (Memoria 2001: 11). 2. Umflătură, bubă, cucui. – Lat. pop. *bottium (bottila) (MDA).
BOT subst. 1. Bot, Petru (AO XXI 143); -a, AI. pr. băn.; -ul (17 B II 228); -ul Ursul (Isp IV1). 2. Bote (17 B I 317); Boțea, mold.; ard. (Paș); Botean, Nedelco (17 B IV. 3. Bot/escu, -ești, -eni, ss. 4. Boteanțe Ștan (16 B V 230) zis și Boteiu Stan (ib. p, 77), cf. subst. botei „turmă de oi” (DLR); Botăiu. (17 B I 181). 5. Botic, G., act.; -a (Vr); -a, Soare Văl-Munte (BCI XII 135). 6. Botici (Moț; Cat mold II); – deregător de Dorohoi (17 A IV 506). 7. Botiman, Ion (Cat mold II); 8. Botița t. 9. Botiul, Chr., mold. (Sd V 247); Botin (17 B III 430); Botinești s. (Cat mold II). 10. Botoc, Ion; – M. 1697 (AO V 29); -an. Limba băn. act.; Botocea, A. (RI XIV 152; Fil A 45); 11. Botoiu (Sd XVI); – ard. (Braș). 12. + -on: Boton, -ești (Isp IV1). 13. + -ou: Botou (Ard).
BOȚ subst. 1. Boț (Ștef); -u ar. (Cara 34); -ul, mold. (Isp II1; Sd V 34; Vr; 16 A III 26; 17 A IV 356); Boțulescu, Vlad (Sd X). 2. Boț/a, olt. (16 B VI 339); -an, (Paș; Băl III; Arh). 3. Boțea, fam., ard., 1696 (Paș); neg. (Ț-Rom 145; 17 B I 383) zis și Boțochi; Boț/ești s.; -escu (Bîr I). 4. Boțari, Tușia, ar. (Cara 23). 5. + -ia: Boția b., mold. (17 A V 284); Boție (17 B II 271); + -ia, -an: Boțiean, V. (Sd XIX 93); Boțiu, ard. 6. Boțone, ard. (Paș). 7. + oc: Boțoc, fam., ard. (Paș); – olt. (AO IV 462; V 29); munt. (16 B V 103); -u, R. (BCI XV 165); -ul (17 B III 322). 8. Boțocan (17 A II 271). 9. Boțoacă (Sd XXII 65); Boțoaică, T. (Isp III1). 10. Boțoagă, P., act. Cf. și Boțoroga, Gh. (Bîr I). Etimologia din subst. boț a acestor nume, este valabilă pentru numele moldovene și ardelene, mai puțin pt. cele muntene, care se pot referi și la blg. Бoцo sint. din Bogdan (Weig).
a avea bot de merțan expr. (adol., glum.) a avea dinții cariați
a da peste bot expr. 1. a plesni (pe cineva), a pocni (pe cineva). 2. a ridiculiza (pe cineva) în public.
a face bot expr. a se bosumfla, a-și țuguia buzele de supărare.
a o lua peste bot expr. 1. a primi o bătaie zdravănă. 2. a fi ridiculizat în public.
a pica în bot expr. 1. a fi obosit / istovit / epuizat 2. (d. un proiect) a eșua
a pune (pe cineva) cu botul pe labe expr. a anihila (pe cineva); a pune la punct (pe cineva).
a pune botul expr. 1. (adol.) a se păcăli, a se fraieri. 2. (obs.) a practica sex oral. 3. (d. conducătorii auto) a tăia calea unei mașini care se deplasează în aceeași direcție; a efectua o depășire într-un ambuteiaj. 4. a fi de acord; a crede (o afirmație). 5. a se bosumfla.
a pune botul la savarină expr. (obs.) a practica cuniliția.
a pupa în bot (pe cineva) expr. 1. a manifesta o atitudine exagerat de prietenoasă (față de cineva). 2. a cocoloși (pe cineva); a răsfăța (pe cineva).
a se linge pe bot (de ceva) expr. a fi nevoit să renunțe (la ceva).
a se pupa în bot (cu cineva) expr. a fi în relații exagerat de familiare (cu cineva).
a se șterge pe bot (de ceva) expr. a fi nevoit să renunțe la ceva.
a-i umfla (cuiva) botul expr. a lovi peste față (pe cineva).
a-și băga botul expr. a se amesteca în treburi care nu-l privesc; a interveni inoportun într-o discuție.
a-și ține botul / gura expr. a tăcea, a nu mărturisi, a păstra un secret.
bot îmblănit expr. bărbat care poartă mustață.
cotu’ și pișcotu’, labele și botu’ expr. (glum.) nimic; deloc.
la botul calului expr. (d. mâncare, băutură) consumată în grabă / în picioare.

bot dex

Intrare: bot
bot substantiv neutru
Intrare: boț
boț substantiv neutru
Intrare: Boț
Boț
Intrare: Bot
Bot