borti vt [At: DRĂGHICI, R. 140/21 / Pzi: ~ tesc / E: ucr бopтитй] (Reg) A găuri.

bortít2, ~ ă a [At: DEX2 / Pl: ~iți, ~e / E: borti] (Reg) 1 Găurit2. 2 (Pop) Scorburos.

bortít1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: borti] (Reg) Găurit1.

BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri. – Din ucr. bortyty.

BORTÍT, -Ă, bortiți, -te, adj. (Reg.) Găurit2. ♦ Scorburos. – V. borti.

BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri. – Din ucr. bortyty.

BORTÍT, -Ă, bortiți, -te, adj. (Reg.) Găurit2. ♦ Scorburos. – V. borti.

BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A face o bortă (în ceva); a găuri. Au făcut o rotiță de lemn, bortind-o în mijloc. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Refl. pas. Se bortește [blidul] în fund și se pune în borta aceea o țevie de cele de la pînză. ȘEZ. I 120.

BORTÍT, -Ă, bortiți, -ie, adj. (Mold., Transilv.) Cu bortă, găurit; (despre copaci) scorburos. Bietul Păpuc, carele ațipise In fagul bortit, atunci deodată, Tocma într-un ceas rău ochii-și deschisă. BUDAI-DELEANU, Ț. 282. Chinuită și muncită, Peste tot locul bortită; Cine-o are îi bogat, Cine nu, îi om sărac (Pîinea). GOROVEI C. 278.

BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri. – Ucr. bortyty.

BORTÍT, -Ă, bortiți, -te, adj. (Reg.) Cu bortă; găurit. ♦ Scorburos. – V. borti.

bortí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bortésc, imperf. 3 sg. borteá; conj. prez. 3 să borteáscă

bortí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bortésc, imperf. 3 sg. borteá; conj. prez. 3 sg. și pl. borteáscă

BORTÍ vb. v. găuri, perfora, scobi, sfredeli, străpunge.

BORTÍT adj. v. găurit, perforat, scobit, sfredelit, străpuns.

bortésc v. tr. (d. bortă). Nord. Găuresc, fac bortă: a borti o scîndură.

borti vb. v. GĂURI. PERFORA. SCOBI. SFREDELI. STRĂPUNGE.

bortit adj. v. GĂURIT. PERFORAT. SCOBIT. SFREDELIT. STRĂPUNS.