bortire definitie

2 intrări

11 definiții pentru bortire

borti vt [At: DRĂGHICI, R. 140/21 / Pzi: ~ tesc / E: ucr бopтитй] (Reg) A găuri.
bortíre sf [At: CV, 1950, nr 2 / Pl: ~ri / E: borti] (Reg) Găurire.
BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri. – Din ucr. bortyty.
BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri. – Din ucr. bortyty.
BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A face o bortă (în ceva); a găuri. Au făcut o rotiță de lemn, bortind-o în mijloc. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Refl. pas. Se bortește [blidul] în fund și se pune în borta aceea o țevie de cele de la pînză. ȘEZ. I 120.
BORTÍ, bortesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri. – Ucr. bortyty.
bortí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bortésc, imperf. 3 sg. borteá; conj. prez. 3 să borteáscă
bortí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bortésc, imperf. 3 sg. borteá; conj. prez. 3 sg. și pl. borteáscă
BORTÍ vb. v. găuri, perfora, scobi, sfredeli, străpunge.
bortésc v. tr. (d. bortă). Nord. Găuresc, fac bortă: a borti o scîndură.
borti vb. v. GĂURI. PERFORA. SCOBI. SFREDELI. STRĂPUNGE.

bortire dex

Intrare: borti
borti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bortire
bortire