Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru borticică

borticícă sf [At: NEGRUZZI, S. II, 300 / Pl: ~~ icele / E: bortă + -icică] 1-8 (Șhp) Bortă (1-4) (mică). 9 (Îs; lpl) Cusături cu ~ icele Ajururi.
BORTICÍCĂ, borticele, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui bortă. Dai de o sfoară cu nod la capăt, ce iese dinlăuntru spre afară, prin o borticică... după grosimea sforii. HOGAȘ, 49. Șoarecul... cu oaspele-mpreună, ieși din borticică. NEGRUZZI, S. II 300. Am o casă mititică, Fără nici o borticică (Oul). GOROVEI, C. 267.
BORTICÍCĂ, borticele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui bortă.
borticícă (reg.) s. f., g.-d. art. borticélei; pl. borticéle, art. borticélele
borticícă s. f., g.-d. art. borticélei; pl. borticéle
BORTICÍCĂ s. v. găurea, găurică, găurice.
borticică s. v. GĂUREA. GĂURICĂ. GĂURICE.

borticică definitie

borticică dex

Intrare: borticică
borticică substantiv feminin