bortár sm [At: CHEST. II, 8/165 / Pl: ~i / E: bortă + -ar] (Reg) 1 Om fără casă (care locuiește în bordeie săpate prin pământ). 2 (Dep) Cărămidar.

bortár m. Iași. Cărămidar, care, p. meseria luĭ, face borte în pămînt, ĭar toamna, nemaĭ avînd de lucru, pornește la hoție. Fig. Hoț, borfaș.