bordurare definitie

2 intrări

13 definiții pentru bordurare

bordura vt [At: DEX2 / Pzi: ~rez / E: bordură] A răsfrânge marginile unui obiect prin tragere și întindere.
borduráre sf [At: DEX2 / Pl: ~rări / E: bordura] Răsfrângere a marginilor unui obiect.
BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.
BORDURÁRE, bordurări, s. f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. – V. bordura.
BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.
BORDURÁRE, bordurări, s. f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. – V. bordura.
bordurá (a ~) vb., ind. prez. 3 bordureáză
borduráre s. f., g.-d. art. bordurắrii; pl. bordurắri
bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. și pl. bordureáză
borduráre s. f., g.-d. art. bordurării; pl. bordurări
BORDURÁ vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [< bordură].
BORDURÁRE s.f. Răsfrângere prin deformare a marginii tablei sau plăcii din care este făcut un obiect în scopul asamblării cu un alt obiect. [< bordura].
A BORDURÁ ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură

bordurare dex

Intrare: bordura
bordura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: bordurare
bordurare substantiv feminin