borangic definitie

30 definiții pentru borangic

borangíc sn [At: (a. 1761) DOC., ap. ȘIO / V: (înv) bur~, burangiúc, burun~, burungiúc, ~gín, boronciiúc, ~runciúc / Pl: ~uri / E: tc bürüncuk] 1 Fir de mătase depănat de pe gogoșile opărite ale viermilor de mătase. 2 Țesătură din borangic (1), făcută în casă. 3 (Pop; îs) Trăsură de ~ Borangic rezultat dintr-o strachină de gogoși, înainte de a fi făcut scul. 4 (Îe) A se alege ~ ul (de ceva) A se alege alege praful de ceva. 5 (Pop; îs) Gândac de - Vierme de mătase. 6 (Lpl) Diferite feluri de țesături de borangic (1). 7 (Bot) Tortițel.
borangín sn vz borangic
boronciiúc sn vz borangic
borunciúc sn vz borangic
burancíc sn vz borangic
burangíc sn vz borangic
burangiúc sn vz borangic
burungíc sn vz borangic
burungiúc sn borangic
BORANGÍC, borangicuri, s. n. 1. Fir depănat de pe gogoșile viermilor de mătase. 2. Țesătură făcută în industria casnică din acest fir. ♦ (La pl.) Diferite feluri de țesături de borangic (1). [Var.: burangíc s. n.] – Din tc. bürüncük.
BURANGÍC s. n. v. borangic.
BORANGÍC, borangicuri, s. n. 1. Fir depănat de pe gogoșile viermilor-de-mătase. 2. Țesătură făcută în industria casnică din acest fir. ♦ (La pl.) Diferite feluri de țesături de borangic (1). [Var.: burangíc s. n.] – Din tc. bürüncük.
BURANGÍC s. n. v. borangic.
BORANGÍC, (2) borangicuri, s. n. 1. Fir depănat de pe gogoșile viermilor de mătase. Perina de cap era îmbrăcată cu pînză de borangic. ISPIRESCU, L. 251. Trîmbele de borangic nețesute. ODOBESCU, S. I 95. Suie mîndra pe colnic Răsucind la borangic, Și pe fus n-a pus nimic. TEODORESCU, P. P. 278. ◊ Țesătură făcută din acest fir. Nevasta învățătorului, într-o fustă cenușie... și cu o bluză de borangic... sări în picioare. DUMITRIU, B. F. 142. Purta o cămașă așa, albă, lungă – trebuie să fi fost borangic. GALAN, Z. R. 161. 2. (La pl.) Diferite feluri de țesături de borangic. Și bunica și nepoata erau îmbrăcate cu țesături ușoare de casă, borangicuri albe și gălbii, linuri înflorite măiestru și subțire țesute. SADOVEANU, O. I 69. ◊ (Poetic) Întîi fu un susur de bură, Apoi o pripire de picuri – Urzire zorită și deasă De lungi, argintii borangicuri. TOMA, C. V. 105. -Variante: burangíc (CREANGĂ, A. 48), burancíc (NEGRUZZI, S. I 300), burungíc (NEGRUZZI, S. I 107) s. n.
BURANCÍC s. n. v. borangic.
BURANGÍC s. n. v. borangic.
BURUNGÍC s. n. v. borangic.
BORANGÍC, borangicuri, s. n. 1. Fir depănat de pe gogoșile viermilor-de-mătase. ♦ Țesătură făcută din acest fir. 2. (La pl.) Diferite feluri de țesături de borangic (1). [Var.: burangíc s. n.] – Tc. bürüncük.
BURANGÍC s. n. v. borangic.
borangíc s. n., pl. borangícuri
borangíc s. n., pl. borangícuri
BORANGÍC s. v. cuscută, torțel.
borangíc (borangícuri), s. n.1. Mătase ecru. – 2. Plantă, Cuscuta epithymum. – Var. burangi(u)c, burungi(u)c, bornaci(u)c. Mr. birungică. Tc. bürüncük (Roesler 590; Șeineanu, II, 38; Lokotsch 367; Ronzevalle 52); cf. bg. bĭurĭunğik, sb. burunğik.
BORANGÍC ~uri n. 1) Fir de mătase naturală, obținut din gogoșile viermilor-de-mătase. 2) Pânză țesută din asemenea fir, folosită pentru confecționarea fețelor de masă, a cuverturilor și a obiectelor de îmbrăcăminte ușoară. 3) la pl. Varietăți ale unei astfel de pânze. /<turc. bürüncük
borangic n. 1. mătase toarsă de țărance din firele gogoșilor: trâmbele de borangic nețesute OD.; 2. pânză transparentă, fină și gălbuie, pentru cămăși si broboade: primeneli de borangic și de filaliu OD.; 3. plantă parazită ce s’alipește de cotorul trifoiului (Cuscuta europoea). [Mold. burungiuc = turc. BURUNDJUK].
burungiuc n. Mold. V. borangic.
borangíc și (nord) bu- n., pl. urĭ (turc. burunğuk, borüngük și bürünğuk, stofă fină, văl). Matasă lucrată în casă, matasă toarsă de țărance. – Și burungic și -ngĭuc.
burangíc V. borangic.
burungíc și -gĭúc V. borangic.
borangic s. v. CUSCUTĂ. TORȚEL.

borangic dex

Intrare: borangic
burangic substantiv neutru
burancic substantiv neutru
burangiuc substantiv neutru
borangin substantiv neutru
borunciuc substantiv neutru
boronciiuc substantiv neutru
burungic substantiv neutru
burungiuc substantiv neutru
borangic substantiv neutru