borâtură definitie

12 definiții pentru borâtură

borâtúră sf [At: PRAV. MOLD. 59 / Pl: ~ri / E: borî + -tură] (Pop) 1 Vomă. 2 (Fam) Epitet injurios dat cuiva. 3 (Pop; nrc) Spermă. 4 (Pop; îe) – de strigă Materie mucoasă ce se consideră a fi produsă de strigă.
BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită. ♦ (Fam.) Epitet injurios dat cuiva. – Borî + suf. -tură.
BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită. ♦ (Fam.) Epitet injurios dat cuiva. – Borî + suf. -tură.
BORÎTÚRĂ, borîturi, s. f. (Popular) Ceea ce se vomitează; vărsătură.
BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită; vărsătură. – Din borî + suf. -(i)tură.
borâtúră (pop.) s. f., g.-d. art. borâtúrii; pl. borâtúri
borâtúră s. f., g.-d. art. borâtúrii; pl. borâtúri
BORÂTÚRĂ s. v. vărsătură, vomare, vomă.
borîtúră f. pl. -ĭ. Triv. Mîncare borîtă. V. bolbotină.
vărsătúră f., pl. ĭ. Lucru vărsat. Mîncare vărsată din stomah (triv. borîtură): holera se caracterizează pin vărsăturĭ și diareĭe (V. bolbotină). Locu unde se varsă un răŭ (gură).
borîtu s. v. VĂRSĂTURĂ. VOMARE. VOMĂ.
borâtură, borâturi s. f. (peior.) țigan.

borâtură dex

Intrare: borâtură
borâtură substantiv feminin