borâtúră sf [At: PRAV. MOLD. 59 / Pl: ~ri / E: borî + -tură] (Pop) 1 Vomă. 2 (Fam) Epitet injurios dat cuiva. 3 (Pop; nrc) Spermă. 4 (Pop; îe) – de strigă Materie mucoasă ce se consideră a fi produsă de strigă.

BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită. ♦ (Fam.) Epitet injurios dat cuiva. – Borî + suf. -tură.

BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită. ♦ (Fam.) Epitet injurios dat cuiva. – Borî + suf. -tură.

BORÎTÚRĂ, borîturi, s. f. (Popular) Ceea ce se vomitează; vărsătură.

BORÂTÚRĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită; vărsătură. – Din borî + suf. -(i)tură.

borâtúră (pop.) s. f., g.-d. art. borâtúrii; pl. borâtúri

borâtúră s. f., g.-d. art. borâtúrii; pl. borâtúri

BORÂTÚRĂ s. v. vărsătură, vomare, vomă.

borîtúră f. pl. -ĭ. Triv. Mîncare borîtă. V. bolbotină.

vărsătúră f., pl. ĭ. Lucru vărsat. Mîncare vărsată din stomah (triv. borîtură): holera se caracterizează pin vărsăturĭ și diareĭe (V. bolbotină). Locu unde se varsă un răŭ (gură).

borîtură s. v. VĂRSĂTURĂ. VOMARE. VOMĂ.

borâtură, borâturi s. f. (peior.) țigan.