Dicționare ale limbii române

5 definiții pentru bontănitură

bontănitúră sf [At: SBIERA, P., 170 / Pl: ~ri / E: bontăni + (i)tură] (Reg) Ciocănitură.
BONTĂNITÚRĂ, bontăniluri, s. f. (Mold., Bucov., Transilv.) Ciocănitură, bocănitură. Copiii, auzind bontănitura și ciocănitură aceasta, credea într-adevăr că acolo se află tata lor, făcînd lemne. SBIERA, P. 170.
BONTĂNITÚRĂ, bontănituri, s. f. (Reg.) Ciocănitură, bocănitură. – Din bontăni + suf. -(i)tură.
BONTĂNITÚRĂ s. v. bocăneală, bocănit, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură.
bontănitu s. v. BOCĂNEALĂ. BOCĂNIT. BOCĂNITURĂ. POCĂNEALĂ. POCĂNIT. POCĂNITURĂ.

Bontănitură dex online | sinonim

Bontănitură definitie

Intrare: bontănitură
bontănitură