bonóm, ~ă smf, a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr bonhomme] 1-2 (Om) cumsecade și credul (cu gusturi și purtări simple).

BONÓM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple. – Din fr. bonhomme.

BONÓM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând și credul, cu gusturi și purtări simple. – Din fr. bonhomme.

BONÓM, bonomi, s. m. (Franțuzism) Om cu caracter blajin, credul, putînd fi ușor indus în eroare.

BONÓM, bonomi, s. m. (Franțuzism) Om cu caracter blajin, credul. – Fr. bonhomme.

bonóm s. m., pl. bonómi

bonóm s. m., pl. bonómi

BONÓM s.m. (Franțuzism) Om blând, blajin, cinstit, credul. [< fr. bonhomme].

BONÓM s. m. om blând și credul; om simplu. (< fr. bonhomme)

bonóm (-mă), adj. – Blînd, blajin. Fr. bonhomme. – Der. bonomie, s. f., din fr. bonhomie.

BONÓM ~i m. livr. Persoană care vădește blândețe și simplitate; om bun. /<fr. bonhomme