Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru bonc─âluire

bonc─âlu├ş vir [At: H. I, 99 / Pzi: -esc / E: nct] 1-2 (D. cerbi ╚Öi bovine) A scoate sunete specifice rasei ├«n perioada de rut Si: a bonc─âi (1). 3-4 A bonc─âi (2). 5-6 (D. oameni) A urla. 7-8 (D. oameni) A morm─âi.
boncăluire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: boncălui] 1 (D. cerbi și bovine) Emitere de sunete specifice în perioada de rut Cf boncălui (1). 2 Boncăire (2). 3 Urlat. 4 Mormăit.
BONC─éLU├Ź, pers. 3 bonc─âluie╚Öte, vb. IV. Refl. ╚Öi intranz. (Despre cerbi ╚Öi alte erbivore mari) A scoate strig─âte specifice rasei ├«n perioada de rut; a bonc─âi. ÔÇô Et. nec.
BONC─éLU├Ź, pers. 3 bonc─âluie╚Öte, vb. IV. Refl. ╚Öi intranz. (Despre cerbi ╚Öi alte erbivore mari) A scoate strig─âte specifice rasei ├«n perioada de rut; a bonc─âi. ÔÇô Et. nec.
BONC─éLU├Ź, bonc─âluiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre unele animale) A scoate mugete sau r─âgete puternice, prelungi ╚Öi pl├«ng─âtoare. Ici-colo bonc─âluiesc vi╚Ťeii, ling├«ndu-╚Öi boturile moi ╚Öi umede, dornici de ugerele pline ale vacilor. CAMILAR, TEM. 43. S-a aflat de la starostele Nechifor ╚Öi de la al╚Ťi v├«n─âtori vechi c─â cerbii au bonc─âluit mai devreme ├«n ist-an. SADOVEANU, F. J. 426. Numai iat─â ce aude Harap-Alb un muget ├«n─âdu╚Öit: cerbul venea bonc─âluind. CREANG─é, P. 225. 2. (Despre oameni) A produce sunete asem─ân─âtoare cu un muget. Afanasie puse la gur─â cornul r─âsucit de bou ╚Öi bonc─âlui cu b─ât─âi gr─âbite de limb─â. SADOVEANU, J. 178.
BONC─éLU├Ź, bonc─âluiesc, vb. IV. Refl. ╚Öi intranz. A scoate mugete sau r─âgete puternice, prelungi (├«n timpul ├«mperecherii).
bonc─âlu├ş (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. bonc─âlui├ę╚Öte, imperf. 3 sg. bonc─âlui├í; conj. prez. 3 s─â bonc─âlui├ísc─â
bonc─âlu├ş vb., ind. prez. 3 sg. bonc─âlui├ę╚Öte, imperf. 3 sg. bonc─âlui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. bonc─âlui├ísc─â
BONC─éLU├Ź vb. v. bonc─âi.
A BONC─éLU├Ź ~i├ę╚Öte intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung, chem─âtor ╚Öi puternic (├«n perioada de rut, ├«n timpul unei lupte etc.). /Orig. nec.
bonc─â(lu)├Č v. Mold. 1. a rage: cerbul venia bonc─âluind CR.; 2. a sc├ónci (de copii). [Ceh. BUNKATI, a morm─âi].
BONCĂLUI vb. a boncăi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)

Bonc─âluire dex online | sinonim

Bonc─âluire definitie

Intrare: bonc─âlui
bonc─âlui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bonc─âluire
bonc─âluire