boltitúră sf [At: MOLDOVAN, Ț. N. 37 / Pl: ~ri / E: boltă + -(i)tură] Partea boltită a unei construcții.

BOLTITÚRĂ, boltituri, s. f. Parte arcuită a unei bolte. – Bolti + suf. -tură.

BOLTITÚRĂ, boltituri, s. f. Parte arcuită a unei bolți. – Bolti + suf. -tură.

BOLTITÚRĂ, bollituri, s. f. Partea superioară, boltită, a unei construcții sau a unei încăperi; boltă. (Fig.) Prin boltitură de frunze bîzîiau roiuri nevăzute de gîngănii. AGÎRBICEANU, S. P. 18.

BOLTITÚRĂ, boltituri, s. f. Partea arcuită a unei bolte. – Din bolti + suf. -(i)tură.

boltitúră s. f., g.-d. art. boltitúrii; pl. boltitúri

boltitúră s. f., g.-d. art. boltitúrii; pl. boltitúri

BOLTITÚRĂ s. v. arcadă.

boltitură f. lucrarea de a bolti și rezultatul ei; zid în formă de arcadă sau de semicerc.

boltitúră f., pl. ĭ. Acíunea de a boltĭ. Rezultatu eĭ, boltă.

BOLTITURĂ s. arc, arcadă, boltă, (înv.) sclip. (~ la o construcție.)