boltíță sf [At: GORJAN, H. IV, 150/20 / Pl: ~țe / E: boltă + -iță] 1-2 (Șhp) Boltă (1) (mică). 3 (Trs) Odăiță (scundă) în fundul casei. 4 (Trs) Prăvălioară.

BOLTÍȚĂ, boltițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui boltă. – Boltă + suf. -iță.

BOLTÍȚĂ, boltițe, s. f. Diminutiv al lui boltă. – Boltă + suf. -iță.

BOLTÍȚĂ, boltițe, s. f. Diminutiv al lui boltă. 1. v. boltă (1). Iară capul meu Pune-l-vei boltiță, Boltiță-n portiță. TEODORESCU, P. P. 91. 2. v. boltă (5). Crătința-i în două ițe, Cumpărată din boltițe. ȘEZ. IX 187.

BOLTÍȚĂ, boltițe, s. f. Diminutiv al lui boltă.

boltíță (rar) s. f., g.-d. art. boltíței; pl. boltíțe

boltíță s. f., g.-d. art. boltíței; pl. boltíțe