BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel.

POLOBOCÉL, polobocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui poloboc (1); butoiaș. [Var.: bolobocél s. n.] – Poloboc + suf. -el.

BOLOBOCÉL, s. n. v. polobocel.

POLOBOCÉL, polobocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui poloboc (1); butoiaș. [Var.: bolobocél s. n.] – Poloboc + suf. -el.

BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel.

POLOBOCÉL, polobocele, s. n. Diminutiv al lui poloboc; butoiaș. Poate să rostogolească spre sat un polobocel. GALAN, Z. R. 252. Tatăl, stâpînul casei, șede la o parte pe un polobocel așezat cu fundul în sus. EMINESCU, N. 141. Variantă: bolobocél s. n.

BOLOBOCÉL, s. n. v. polobocel.

polobocél (pop.) s. n., pl. polobocéle

polobocél s. n., pl. polobocéle

POLOBOCÉL s. v. butoiaș.

polobocél n., pl. e. Est. Poloboc mic. V. fedeleș.

polobocel s. v. BUTOIAȘ.