BOJÓC, bojoci,
s. m. (De obicei la
pl.) Plămîn de animal sau (familiar) de om. A tunat din străfundul bojocilor încă o dată. GALAN, Z. R. 370. Carnea [era] mai mult oase, bojoc și zgîrciuri. PAS, L. I 76. Trăgeau cu foc la niște hori, bătuta, brîul de puteai să-ți rupi bojocii jucînd. ISPIRESCU, L. 238. – Variantă:
bojóg (PREDA, Î. 164, CAMIL PETRESCU,14)
s. m. bojóc (bojóci), s. m. – Plămîn. –
Var. borjoc, bo(r)jog, bojic,
s. n. (
Trans., buzunar). Origine obscură. Semantismul
var. trans. este în legătura cu
der. bojogar,
s. m. (hoț, pungaș); bojogăreală,
s. f. (hoție, furt, pungășie); bojogări,
vb. (a pungăși); bojogărie,
s. f. (pungășie), care indică existența în cadrul etimonului a sensului dublu „plămîn” și „pungă”. Aceasta pare să ducă la
gr. βύρσα „pungă”, și să indice un intermediar
sl. sau
ngr., pentru a explica evoluția lui s la z,
cf. rus. birža „pungă”. În acest caz,
var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine
mag. borszak „pîntece”. Pentru semantism,
cf. foale. Totuși, DAR consideră că „bojoc” provine din boșog și acesta de la boașe „testicule”. În cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „hoț de buzunare”, DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este cert că bojocii sînt cel mai puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt
der. bojoțel sau bojgățel,
s. m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozățel, bozoțel,
s. m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește blohotăi,
s. f. (organe interne în general), și bojotaie,
s. f. (tăiere a porcului), care sînt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (
Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul
mag. pe care l-am menționat.
plămî́n m. (ngr. plemóni, vgr. pneúmon, ionic pleúmon, de unde și lat. pŭlmo, pŭlmónis, și de aci it. polmone, pv. polmo, fr. poumon. V.
pneumatic, pulmonar). Măruntaĭ care se află în pept și care e organu principal al respirațiuniĭ (numit la animale și
bojoc): în plămînĭ se vivifică aeru. – În Munt și
plumîn. Vechĭ în Mold. și Trans. și
plămînă, maĭ rar
plumînă, pl. ĭ și e: plămînele arse de sete (N. Cost. 2, 33). Azĭ în est ob.
plămîĭ m. pl. tot așa.