boicot definitie

14 definiții pentru boicot

boicót sn [At: DA ms / P: boi-cot / Pl: ~uri / E: drr boicota] 1 Suspendare (concertată) a legăturilor politice sau economice cu o țară, un grup social, o persoană etc., ca ripostă la o anumită acțiune a lor. 2 Neparticipare la o activitate, ca răspuns la o acțiune nepopulară.
BOICÓT, boicoturi, s. n. Sistare organizată (totală sau parțială) a relațiilor cu o persoană, cu o organizație sau cu un stat în semn de protest față de anumite acțiuni ale sale. – Din boicota (derivat regresiv).
BOICÓT, boicoturi, s. n. Interdicție declarată împotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc. prin care se stabilește refuzul de a cumpăra, a vinde sau a întreține orice fel de relații cu cei supuși acestui procedeu. – Din boicota (derivat regresiv).
BOICÓT, boicoturi, s. n. Refuz organizat de a păstra relații politice sau economice cu un stat, cu o grupă socială sau cu o persoană, în semn de protest față de anumite acțiuni ale lor și cu scopul de a le izola și a le face să cedeze (mijloc folosit uneori de proletariat împotriva claselor exploatatoare și a statului burghez). – Pronunțat; boi-.
BOICÓT, boicoturi, s. n. Refuz organizat de a păstra relații politice sau economice cu un stat sau cu un grup social, în semn de protest față de anumite acțiuni ale lor, cu scopul de a le izola și a le face să cedeze. – Postverbal al lui boicota.
boicót (boi-) s. n., pl. boicóturi
boicót s. n. (sil. boi-), pl. boicóturi
BOICÓT s. boicotare.
BOICÓT s.n. Refuz organizat al oricăror legături economice sau politice cu o țară, cu o întreprindere, cu o persoană etc. ca ripostă la o anumită acțiune a lor și în scopul de a le izola, cauzându-le astfel prejudicii. [Pron. boi-cot, pl. -turi. / < boicota].
BOICÓT s. n. mijloc de constrângere constând în întreruperea organizată a relațiilor economice, politice etc. cu o țară, cu o întreprindere etc., în semn de protest. (< fr. boycott)
boicót (boicóturi), s. n. – Interdicție declarată de a cumpăra, vinde sau întreține relații. Fr. boycotter, de la numele engl. Boycott. – Der. boicota, vb.
BOICÓT ~uri n. Metodă de luptă politică sau economică, constând în sistarea organizată a relațiilor cu o persoană (fizică sau juridică) în semn de represalii. /v. a boicota
*boĭcót n., pl. urĭ (b. boĭcotez). Acțiunea de a boĭcota. – Și boĭcotáj n., pl. e (fr. boycottage).
BOICÓT (< boicota) s. n. 1. Sistare organizată, totală sau parțială, a relațiilor cu o persoană, cu o organizație sau cu un stat în semn de protest față de anumite acțiuni ale sale. Termenul provine de la numele proprietarului irlandez Ch. Boycott, împotriva căruia țăranii au aplicat această metodă la sfîrșitul sec. 19. 2. (EC.) Practică utilizată frecvent în relațiile economice internaționale, care constă în încercarea de împiedicare a derulării unei afaceri prin cererea adresată publicului (consumatorilor) de a nu cumpăra mărfuri sau servicii de la firma în cauză.

boicot dex

Intrare: boicot
boicot substantiv neutru
  • silabisire: boi-