bogomíl sm [At: CUV. D. BĂTR. II, XLIV / Pl: ~i / E: Bogomil] Adept al bogomilismului.

BOGOMÍL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. – Din n. pr. Bogomil.

BOGOMÍL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. – Din n. pr. Bogomil.

BOGOMÍL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. – Din Bogomil (nume propriu).

bogomíl s. m., pl. bogomíli

bogomíl s. m., pl. bogomíli

BOGOMÍL s. m. adept al bogomilismului. (cf. Bogomil)

Bogomili m; pl. sectă eretică din Bulgaria, întemeiată de popa Bogomil în sec. X și răspândită către sfârșitul evului mediu în România și Franța meridională (Albigensi). Doctrina bogomolică, identică cu a Maniheilor și a Paulicianilor, are în vedere antagonismul între principiul binelui și al răului, între Dumnezeu și Satana.