bogăție definitie

17 definiții pentru bogăție

bogățíe sf [At: CUV. D. BĂTR. II, 451 / Pl: ~ii / E: bogat + -ie] 1 Situația posesorului unei mari cantități de bunuri materiale, de bani etc. 2 Abundență. 3 (Lpl) Bunuri materiale care constituie averea cuiva. 4 (Fig; lpl) Lucruri de preț. 5 Resursele unei țări, regiuni etc. 6 Abundență și varietate de valori spirituale.
BOGĂȚÍE, bogății, s. f. 1. Cantitate mare de bunuri materiale; p. gener. cantitate mare de ceva. 2. Situația omului bogat (1). 3. Resurse naturale. Petrolul este o bogăție națională. 4. Abundență și varietate de valori spirituale. Bogăție de idei. Bogăție de cuvinte. – Bogat + suf. -ie.
BOGĂȚÍE, bogății, s. f. 1. Cantitate abundentă de bunuri materiale, de materii prime, de bani, de obiecte prețioase etc. 2. Starea, situația în care se află posesorul unei mari cantități de bunuri materiale, de bani etc. 3. Resursele unei țări, ale unei regiuni etc. care, prin prelucrare, se transformă în bunuri utilizate de societate. Petrolul este o bogăție națională. 4. Abundență și varietate de valori spirituale. Bogăție de idei. Bogăție de cuvinte. – Bogat + suf. -ie.
BOGĂȚÍE, bogății, s. f. 1. (Uneori la pl. cu înțeles de sg.) Cantitate mare de bunuri materiale. Creșterea bogăției obștești, și deci a venitului colectiviștilor, depinde de ridicarea producției la hectar și a productivității muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. În oricare parte de loc va fi bogăția numai la cîteva persoane numărate, acel loc este hotărît sărac, dimpreună chiar și cu acei bogați. GOLESCU, Î. 138. ♦ (Mai ales la pl.) Obiecte de mare preț, comori, lucruri scumpe. Palatul în care ședeau moșnegii și cu nora, cu toate bogățiile și podoabele din el, s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei al moșneagului. CREANGĂ, P. 89. ♦ (Rar) Lux. Totul era aici străin pentru ei, totul era altfel, neobișnuit, dușmănos în bogăția aceasta necunoscută. DUMITRU, B. F. 72. 2. (În opoziție cu sărăcie) Starea, condiția celui bogat. Acumularea capitalului creează bogăție la un pol și mizerie la celălalt. (De obicei la pl., Urmat de determinări arătînd natura sau apartenența) Resurse naturale ale solului și subsolului unei țări, putînd fi exploatate și valorificate. Bogățiile țării. ▭ Țara noastră, datorită imenselor bogății naturale – petrol, cărbune, metal, gaz metan, metale, neferoase – are cele mai largi posibilități pentru dezvoltarea industrială. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 669. ♦ Valori spirituale de care dispune o colectivitate. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare, care sînt astăzi o bogăție a poporului rus și a tuturor popoarelor lumii în ale căror limbi minunata sa operă a fost tălmăcită. STANCU, U.R.S.S. 25. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd natura avuției) Cantitate mare și variată (de lucruri concrete sau abstracte); abundență, belșug. Realitățile vieții noastre noi oferă scriitorilor o mare bogăție de teme literare. Fig. În această zi de vară și bogăție de soare, urc și eu mărunta pantă din stînga șoselei albe. SAHIA, N. 16.
BOGĂȚÍE, bogății, s. f. 1. Cantitate mare de bunuri materiale. ♦ Obiecte de mare preț; comori. 2. Starea, condiția celui bogat. 3. (Urmat de determinări) Resurse naturale ale solului și ale subsolului (unei țări). ♦ Valori spirituale de care dispune o colectivitate. 4. Cantitate mare și variată (de lucruri concrete sau abstracte); abundență. – Din bogat + suf. -ie.
bogățíe s. f., art. bogățía, g.-d. art. bogățíei; pl. bogățíi, art. bogățíile
bogățíe s. f., art. bogățía, g.-d. art. bogățíei; pl. bogățíi, art. bogățíile
BOGĂȚÍE s. 1. v. belșug. 2. v. bunăstare. 3. v. avere. 4. v. fast.
Bogăție ≠ mizerie, sărăcie
BOGĂȚÍE ~i f. 1) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; îndestulare; abundență. 2) Situație de om bogat. 3) Mulțime de bunuri materiale (în natură sau în bani); avuție. 4) Cantitate mare de valori spirituale; abundență. ~ de idei. ~ de mijloace de expresie. 5) Aparență de lucru bogat; caracter bogat; fastuozitate; somptuozitate. ~a unui decor. [Art. bogăția; G.-D. bogăției; Sil. -ți-e] /bogat + suf. ~ie
bogăție f. avuție, stare.
bogățíe f. Avere, starea celuĭ bogat. Belșug. Pl. Lucrurĭ prețioase.
BOGĂȚIE s. 1. abundență, belșug, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. belșug, bunăstare, prosperitate, (pop.) pricopseală, (Transilv.) prindoare, (înv.) salut, scumpete, scumpie, spor, (fig.) înflorire. (~ în care se afla.) 3. avere, avut, avuție, bun, mijloace (pl.), situație, stare, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~.) 4. fast, lux, pompă, splendoare, strălucire. (~ alaiului.) 5. întindere, vastitate. (~ cunoștințelor sale.)
BOGĂȚIE. Subst. Bogăție, belșug, îmbelșugare, îndestulare, opulență (livr.), abundență, prisos, prisoseală (pop.), prisosință, prisosire, blagă (reg.), berechet (reg.), bunăstare, prosperare, prosperitate; avuție, avere, stare, chiverniseală (pop. și fam.), osînză (fig.), seu (fig.), proprietate, avut. Bani, parale (fam.), arginți; venit, cîștig, capital; patrimoniu, bunuri, moșie, posesiune (înv.): tezaur, comoară. Confort, lux, magnificență (livr.), somptuozitate (livr.), fast, strălucire. Îmbogățire, înavuțire, chivernisire (pop. și fam.), chiverniseală (pop. și fam.), căpătuială, căpătuire, pricopsire (pop.), pricopseală (pop.). Bogătaș, bogătan (depr.), bogat, avut, barosan (fig., fam. și arg.), nabab, milionar, miliardar, magnat. Chiabur, chiaburan (depr.), chiaburaș (dim., depr.), chiaburoi (augm., depr.), gazdă (reg., peior.). Adj. Bogat, îmbelșugat, opulent (livr.), copios, abundent, îndestulat; avut, ajuns, cu stare, cu cheag, prosper, plin de bani, (fecior) de bani gata, cu dare de mînă, ceafă groasă (grasă), gros la ceafă, gros la pungă, cu osînză (la pîntece), putred de bogat, bogat putred. Îmbogățit, căpătuit, înstărit, pricopsit (pop.), chivernisit (pop. și fam.); milionar; miliardar. Luxos, somptuos (livr.), fastuos (livr.), strălucit (fig.). Vb. A sta bine, a avea bani, a poseda bunuri, a avea cheag, a prospera; a fi bogat, a fi cu dare de mînă, a avea avere multă, a fi putred de bogat, a fi bogat ca un stup; a se scălda în bani, a fi stup de bani, a fi căptușit de bani, a mînca banii cu lingura, a se juca cu banii, a fi doldora (plin) de bani, a avea bani (strînși) la ciorap, a fi plin de parale ca cîinele de purici, a fi tare de chică, a avea la chimir. A huzuri, a se lăfăi; a trăi (a fi, a se simți) ca în pîntecele maicii, a trăi ca un prinț, a trăi ca (un) bimbașă (pașă), a trăi pe moale, a trăi ca cîinele la stînă, a înota în miere, a trăi ca în pămîntul făgăduinței, a trăi ca în sînul lui Avram, a trăi pe picior mare, a ține casă mare, a trăi cu banii în ladă. A se îmbogăți, a se înavuți, a face avere, a se căpătui, a se chivernisi (pop. și fam.), a se pricopsi (pop.), a se chiaburi (rar), a prinde (a face) cheag, a prinde mîzgă, a prinde (a face) seu, a se face om, a-și face suma, a cîștiga (ceva) parale, a se face stup de bani. Adv. Din belșug, îndestul, îndestulător, din abundență, cu prisos, cu prisosință, berechet (reg.). V. acumulare, aviditate, bani, lux, zgîrcenie.
DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.
HOMO DOCTUS IN SE SEMPER DIVITIAS HABET (lat.) omul învățat are totdeauna bogățiile în mintea sa – Fedru, „Fabulae”, 2, 7, 14.
SOUVENT TROP D’ABONDANCE APPAUVRIT LA MATIÈRE (fr.) adeseori prea multă bogăție (de cuvinte) sărăcește substanța (operei literare) – Boileau, „Art poétique”, III.

bogăție dex

Intrare: bogăție
bogăție substantiv feminin