bocăneálă sf [At: CONTEMPORANUL V, I, 294 / Pl: ~eli / E: bocăni + -eală] 1-4 Bocănit (1-4).

BOCĂNEÁLĂ, bocăneli, s. f. Bocănit. – Bocăni + suf. -eală.

BOCĂNEÁLĂ, bocăneli, s. f. Bocănit. – Bocăni + suf. -eală.

BOCĂNEÁLĂ, bocăneli, s. f. Faptul de a bocăni; bocănit, bocănitură. După multă bocăneală se trezi și părintele Vasile. CONTEMPORANUL, VI 244.

BOCĂNEÁLĂ, bocăneli, s. f. Bocănit. – Din bocăni + suf. -eală.

bocăneálă s. f., g.-d. art. bocănélii; pl. bocănéli

bocăneálă s. f., g.-d. art. bocănélii; pl. bocănéli

BOCĂNEÁLĂ s. 1. v. bocănit. 2. v. bătaie.

BOCĂNEALĂ s. 1. bocănit, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală bontănitură. (O ~ ritmică.) 2. bătaie, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude o ~ în ușă.)